Vineri, am venit de la scoala pe la 6. Franta. N-au fost multe ore ,dar epuizante. Mereu am zis ca monstruletii astia, copiii, au o tehnica aparte de a stoarce orice energie din om. Uneori sunt incantata de meseria asta…am visat-o de cand ma stiu. Am facut cataloage din blocurile de desen pe care liniam tacticoasa si riguroasa rubricile cu materiile.Apoi imi aliniam papusile care daca nu raspundeau corect la lectie…uuu, erau penalizate cu note mici. Le zambeam si le spuneam ca data viitoare o sa le pun note mai mari...daca merita :) Mazgaleam pe usile sifonierului din camera, cu creta colorata, propozitii ciudate,spre disperarea mamei care ma atentiona mereu. Ma intrebam zilnic cum stie ca am scris acolo, caci aveam grija sa curat locul, ca un criminal, locul faptei…pana mi-a aratat dara subtire de creta ce ramanea jos,pe covor…Am dorit,asadar, din tot sufletul sa fac asta candva…Fara sa stiu cand,m-am trezit acolo,in fata nu a papusilor, ci a copiilor in carne si oase, care nu mai taceau, ci aveau pareri,doleante, zambeau sau se intristau.
E frumos ce fac,stiu, dar meseria si-a pierdut azi din poezie…nu fac pledoaria profesorului,dar ma doare placiditatea, plafonarea la care, din pacate, s-a ajuns. Cateodata zic ca merita,cand le vad chipurile senine si ochii rotunzi, altadata mi se pare ca i-a atins si pe ei microbul indestructibil al superficialitatii.
Poate sunt doar usor obosita azi, poate maine o sa sune altfel vorbele mele. A plouat mult aici zilele astea, iar ceata parca mi-a intrat in oase…
In timp ce copiii lucrau concentrati la o lucrare, stateam asa,cu ochii pironiti pe fereasta la ploaia care curgea in siroaie…si ma tot gandeam la copilul din mine, la fosta mea camaruta si la singurele mele prietene, papusile, singurele care ascultau si acceptau fericirile mele scurte, tristetile nesfarsite...clopotelul mi-a amintit unde sunt si cum trebuie sa fiu. Mi-am reluat masca, am atasat-o chipului meu si mi-am intrat in rol..:)
Maine o sa am alt ton,stiu asta…sunt vesela si vorbareata de obicei, in plus asa cum banuiesti, aici, nu tie, ci mie imi scriu…
The Wallet Paranoia
Acum 13 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu