Biata fetita razboinica

Ma trezesc cateodata zambind de propriile-mi ganduri atunci cand ma visez in vietile anterioare o adevarata razboinica. Ma mira curajul si forta cu care ma vad luptand cu toate nedreptatile lumii asteia, surad cand simt dorinta de dreptate, de bine si adevar.
M-am vazut adesea gata sa mut muntii din loc, sa declansez razboaie in care n-aveam alta sansa decat victoria. Am simtit sangele clocotind in mine cand am intalnit ipocrizia, minciuna si trufia absurda. Am gasit in mine forta de a strabate carari pe care alte femei n-ar fi indraznit vreodata sa paseasca. Aproape c-as putea spune cu infatuare despre mine ca-s oricum, dar nu sunt lasa , pentru ca ,desi am tremurat serios adeseori, n-am putut niciodata sa dau bir cu fugitii. Sportul acesta mi-a fost mereu strain.
Cu toate astea, imi spun alteori cu vocea soptita ca intr-o viata trecuta trebuie sa fi fost o biata fetita inchisa intr-un turn, ce-a-nvatat sa-si traiasca viata numai si numai prin vis. Pentru ca, dintr-o neincredere bine infipta in genele mele, n-am stiut niciodata sa lupt pentru mine. N-am stiut sa strig si sa cer ce-i al meu. Singuratatea servita in ani petrecuti fara rost, m-a invatat sa tac si azi inca ma zbat in asteptari nesfarsite ale clipei cand vorbele mele vor spinteca de-a intregul pe cel ce ma loveste. Mintea a invatat in timp ce e minciuna, inselatoria si gandul perfid, dar inima inca nu le suporta gustul.
Inca mai astept clipa cand voi fi gata sa insfac cu aviditate tot ceea ce stiu ca-mi apartine de drept. Dar tot nu pot sa-mi raspund la intrebarea: voi fi fericita atunci?!