La multi ani!...

Ne nastem intr-o zi si murim intr-alta. Viata, zicea cineva, e calatoria asta intre prima si ultima zi. Dezvoltand ideea, viata e calatoria febrila pe-o sarma subtire, suspendata undeva la inaltime, intre doua punti. Sigur ca nu se putea altfel, calatoria e presarata cu pasi hotarati si dezechilibre, cu zambete si lacrimi scurse, cu coate si impungeri brutale, cu imbratisari calde.
Acum depinde de norocul infundat in buzunarele vietii fiecaruia...poti capata opinci rezistente care sa-ti ajute talpile sa nu primeasca biciuiala rece a sarmei, pudra argintie, sa-ti presari drumul spre dincolo si sa te pazeasca de caderi fatale, baghete magice care sa-ti echilibreze mersul pe sarma, sa fie fara alunecari de-o parte si de alta vietii, cum fac oamenii obisnuiti, plasa asezata sub avantarea ta, gata sa-ti reia caderea, sa te imbratiseze ca sa nu simti duritatea, fruntea zdrobita si genunchii juliti...sau poti fi ca oricare, cu buzunarele goale, iar opincile, plasa, pudra sau bagheta magica sa nu se fi nascut pentru tine, iar inaintarea sa-ti fie mai dorita, asa cu talpile picurand sange pe podele, cu sufletul facut ghem de vesnica instabilitate, de balansul continuu intre fericirea suprema si nenorocul pizmas, si cu permanenta constiinta a caderii...fara plasa, mortala.
Unii inainteaza mereu sprijiniti de ceilalti, ajutati sa mai indrazneasca un pas, sa-si mai permita cand si cand caderea, doar asa, de dragul bratelor care ii vor repune pe sarma, de-acolo de jos din plasa protectoare...
Altii, inainteaza greu cu spatele incarcat de povete, destine, dorinte... se mai apleaca uneori sub sarcina prea grea pentru un trup asa firav, ametesc cand si cand in fata haului imens, li se mai inmoaie din timp in timp genunchii si sansa si viata, dar apoi, ridica povara ca pe un rucsac vechi si ponosit, plin cu cele necesare supravietuirii, o aranjeaza mai bine pe umerii micuti si isi amintesc repede: caderea nu le e permisa... ei sunt atenti, grozavi, isteti. Ei pot. Sunt puternici si destinul care a uitat sa le afunde noroc prin buzunare, a uitat sa strecoare si permisiunea ca macar din cand in cand sa fie si ei neputinciosi, slabi, nevoiasi...macar asa ca sa simta si ei imbratisarea si lacrimile ridicarii...
Viata e o calatorie pe sarma si fara sa stii cand, ajungi la cealalta punte si, inainte de a pasi acolo, mai privesti o data inapoi, prin ani, revezi urcusul, balansul, bujorii din obrajii fericiti, fluturii din stomacul indragostit, ca toata alcatuirea de altfel, ameteala saruturilor, bucuria avantului...greselile si indreptarile.
Nu e ciudat cum toti muribunzi revad si-si amintesc doar frumosul din calatoria asta? Nu e straniu ca unii zambesc impacati cand pasesc dincolo, iar altora le siroiesc lascrimi pe obrajii slabiti de ani si simt apasarea regretului de a nu fi implinit destine?...

Sper ca noul an sa va fie o calatorie calda, ochii sa va scapere scantei de fericire si... sa puteti sa si cadeti cand si cand. Daca bratele care va ridica sunt cele dragi, o sa iubiti mica ezitare. Faceti ca drumul spre puntea cealalta sa fie bland si, la sfarsit, cand veti privi batran inapoi, sa va placa ceea ce vedeti!
La multi ani!