luni, 15 februarie 2010

Jucarie stricata


        Umezeala de-afara vrea caldura inauntru. Mi-am facut cafea. Azi am vrut-o dulce si cu putin lapte. Scoate aburi pe nas si-mi zambeste complice. Nu e de obicei asa, doar stii. E neagra si simpla. Ca multe aspecte ale vietii. Dar m-ai invatat sa am momentele mele de rasfat. Sa dau in laturi toate normele, restrictiile si frustrarile eventualelor kilograme in plus (eventuale, pentru ca tu mereu ai sustinut ca femeile vad si ce nu exista) si sa ma infrupt. Desi batranii zic ca-nvatul are si dezvat, la mine,vezi, n-a mers. M-ai defectat si uite, azi te-am ascultat. Din nou. Ti-am auzit rasul in urechi cu care imi strigai mereu sa las prostiile. Sa-mi dau ragaz sa respir si sa nu fiu copil. Da, mereu ziceai ca-s copil. Ca ma tem de-naltimi, de greseli, de trecut. Ca fac prea multi pasi inafara si nu-s atenta ca ma impiedic inauntru. Ca-n lumea asta intoarsa cu susul in jos, trebuie sa-mi las vreme sa traiesc. Cu mine. Sa ma bucur. Cu mine. Nu flori trimiteai, cand trimiteai, ci luptai sa invat ca oamenii gresiti sunt mai interesanti decat cei perfect rotunzi. Ca merge si putin ascutis in viata, altfel risc sa ratez pantele line. Zambeai cand si cand multumit ca incapatanarea mea se ostoieste la capete. Ca ma sustrag controlului si judecatii.

Vezi, azi jucaria stricata scartaie din toate incheieturile, bate pasul pe loc anapoda si zambeste prosteste, dar isi inmoaie buzele intr-o cana mare cu cafea cu lapte.