Liniste, aici se moare...

Ceturi groase mi-au gaurit intocmeala si-acum se roaga sa le iert. Ploi reci au spalat clipe-n sir viata mea si-acum...Se vor a fi prietene. Ganduri plumbuite mi-au sfarsit spinarea si tremurul mainilor nimic nu l-a ostoit. Piatra cu piatra am cladit zidurile mele. Amagire cu amagire am construit turnul ce acum ma are. Legata fedeles, nu mai respir, dar nici nu-mi mai trebuie. Cu ochii inchisi, renasc imagini-portret ale vietii mele. Iuţeli si caderi, avutii si renuntari, sclipiri de vis si lacrimi siroi…
Prizoniera propriilor chingi, numar constiincios, cu fiecare bataie de inima, toate firele de nisip pe care le-am sarutat cu talpile fine, toate scoicile pe care le-am vrut inapoi in mare, toti bulgarii pufosi de nea, modelati in oameni de zapada. Smulg fulgi din aripile dorului si ii suflu spre zari. Sunt gata sa-mi vand carnea, pe bucati, pentru pulberi de suflet si stropi de izbanzi. Ma avant in iertari dureroase si ma apropi de capat de drum...
Faceti liniste, nu se canta, se doarme...adanc, impietrit, de moarte. Pasiti usor, sa nu-l treziti, abia am reusit sa-l amagesc, sa-i sarut ranile si sa-i fur visele. Cu greu l-am invatat sa uite neputinta... Faceti liniste, va rog...