Assis sur le rebord du monde...

Azi e una din zilele alea in care ma simt ca o meduza esuata. M-am culcat tarziu azi-noapte, m-am agitat in vise ne-ntelese, ca dimineata sa ma trezesc cand zorile inca nu mijeau la geam. N-am mancat mai nimic, da' acum e prea tarziu ca sa mananc de pranz, sau prea devreme pentru seara.
Se face incet seara, e un ceas care-mi place, culorile devin potolite, cerul e portocaliu, si parca toata alergatura se domoleste un pic, stau la fereastra si ma uit peste oras, la stopurile rosii ale masinilor care se scurg ca niste globule de sange fosforescent prin strada de dedesubt si-mi aduc aminte de un cantec frantuzesc, se numeste "assis sur le rebord du monde" - asezat pe marginea lumii, afara, privind inauntru, la lumea agitata de jos ...Mi-e dor de mine in clipele linistite, cand uit sa ma agit atat, uit ca trebuie sa ma invart, sa ma-ndarjesc si sa lupt, uit de izbînzile ieftine ale numelui. Mi-e dor sa citesc si sa se lase seara, sa ascult muzica in surdina, vreo doamna cu o voce insinuanta si un pic fumurie, sa plutesc intre lumea din carte si lumea asta ca un peste intre doua ape, sau mai degraba ca pestele din oglinzile lui Borges, intre lumea asta si lumea din oglinda, unde imparatul galben a ferecat ostirile invadatoare, nu chiar de tot, nu chiar forever, pana cand vor iesi din nou, iar pana atunci, in incaperile pustii si intunecate, poti vedea din cand in cand in oglinzile incetosate o umbra ca un peste care trece de la un cap la altul sau poti auzi zanganit de arme ... Da, mi-e dor sa citesc, cat timp El ma priveste incantat de imaginea mea adancita- n poveste si-mi da usor parul dupa ureche…azi nu mi-e dor de viata si de oameni, azi mi-e dor de lumea din oglinzi ...