duminică, 28 februarie 2010

A modela, modelare

    Ca elev, am apreciat totdeauna tinuta dascalilor mei. Nu erau multi care corespundeau si nu ma gandesc la atenta potrivire a straielor, ci la arhitectura omului din spatele lor. Din banca, totul era lesne de observat: privirea piezisa, ochii obositi de nesomn, sufletul deschis, rabdarea de a stavili necontenita curiozitate de copil, forta de a struni sau slabiciunea ridicarii steagului alb, totul. Poate alte priviri nu cotrobaiau dupa ce e dincolo de prima grimasa, dar eu mereu am fost topita dupa citit. In zambete, in priviri, in suflete. Am scotocit si-am despicat fire incurcate ca sa inteleg fiece detaliu din alcatuirea omului din fata mea. Inca o fac, dar ca adult, stii sa discerni, stii sa apropii de sufletul tau ce-i e prielnic. Copilul, insa stiu ca are nevoie de directii. De tinuta adultului din fata sa.
Ajunsa acum de partea cealalta a baricadei ( e doar un fel de-a spune, nu cred in acest razboi), refuz sa devin un profesor frustrat si resemnat. Nu vreau sa ma otravesc cu ideea ca niciun copil de azi nu mai merita efortul de a sadi in suflete, vise. Am descoperit ca e mult mai greu sa mergi la scoala cu tolba plina de amareli si mahniri si ca nicio privire piezisa ori gand pizmas datorat ideii ca iesi din linie, nu merita amorteala mintii si a sufletului. Daca si numai un sfert dintre prichindeii cu care imi impart secundele si viata vor fi candva altfel pentru ca le-am aratat calea, si tot merita efortul!
Zumzaitul zilnic de tip e enervant/ vorbeste prea mult si tare/ pune intrebari stupide/ n-are rabdare sa asculte/ nu munceste acasa deloc/ nu-l intereseaza niciodata nimic  e atat de simplu de produs, dar e atat de placid si de rece. Si nu ascunde nici  minima curiozitate de a afla de ce nu stie sa fie altfel, cine ii arata sa fie altfel, cine il intreaba daca vrea sa fie altfel, ii vede pe adulti fiind...altfel?
De cate ori dimineata imi vine sa arunc orice pe mine si plictisita sa pornesc spre scoala, imi amintesc de varstnicul profesor de pedagogie din facultate care repeta intruna:  Inainte de a intra in clasa, uita-te in oglinda. Iti place ce vezi? O sa le placa si lor! Nu? Ei vor fi de mii de ori  mai dezamagiti! si-mi amintesc de copilul din mine, asezat cuminte in banca si avid sa afle. Uneori - buretel cu ochi rotunzi de admiratie, alteori trup cu inima sigilata  a deziluzie.
   Oricat de abrupta ar fi calea, oricat de intortocheat drumul, pledez pentru dascalul nu model, pana si asta e relativ, dar pentru dascalul care stie modela in suflete. Care stie lasa dupa sine, urme de stele.


Multumesc domnului Marius Tuca cu al carui sprijin, discret, dar decis, reusesc sa arat copiilor si o altă faţa a lumii acesteia. Reale modele.
Doamna Elisabeta Bostan -regizor de film pentru copii (Veronica, Amintiri din copilărie, Fram, Mama)