duminică, 8 martie 2009

Oameni care schimba destine...

"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."

Exista oameni care schimba destine si exista oameni a caror trecere pe dinainte-ti nu dureaza mai mult decat ai pune geana peste geana...
Exista sufletele care stiu sa atinga, sa oblojeasca rani si sa faca sa-ti creasca in loc, aripi, oameni care stiu sa te-nvete sa zbori, si trupuri care alearga spre niciunde mai abitir ca orice atlet...
Exista oameni care apar si dispar din vietile noastre, dar care sunt mai vii ca nicicand si glasul lor iti rasuna in minte, in urechi, dar mai ales in suflet innodand cuvinte potrivite, desenand trasee de viata si spulberand harti de suferinti. Cineva i-a invatat cumva sa croiasca drumuri bune acolo unde noaptea deasa se asternuse deja, sa rasara miracole superbe in suflete ravnind a fericire... Au ei un talent special care ii ajuta sa stie cum sa supravietuiasca oricaror tenebre care rod, in mod normal, vieti.

Exista iubiri de-o vreme, iubiri timpurii, iubiri mature, iubiri patimase si ... Iubiri definitive. De-o viata. Iubiri ce ti se-arata total, cu toata forta si splendoarea lor, fara nevoia brutala de a scotoci dupa ele, de a le pune garduri la intrare...ca sa nu fuga.
Marile iubiri vin ca primavara dupa iarni gheboase de asteptare si stiu sa fie « indelung rabdatoare », sa transforme imposibilul in creatii desavarsite, stiu sa nasca inimi doldora de fericire.
Cu ani in urma mi se explica teoria potrivit careia, Iubirea nu cere, ci da, nu pretinde, ci ofera, tace, spera, cucereste si are prin forta, nu a vorbelor inselator-devastatoare, ci prin acceptare si tacere. Am zapacit atunci buclele in zguduieli neinduplecate ale capului si-am batut din picior a dezacord. Nu intelegeam. Nu acceptam. Poate nici nu iubeam.
Orbita de inocenta varstelor fragede, acuzam invinsii in iubire de neparticipare, de blazare. Iar in mine sfasiam sufletul care se incapatana sa verse lacrimi amare. Cu buzunarele pline de increderea si siguranta pe care ti le dau stocurile de speranta stivuite atent in ani de lupte aprige, ma incapatanam sa cred ca alte curcubee se vor ivi peste viitorul meu.
Azi nu ma mai revolt de-atata deznadejde. Azi am inteles ca Iubirea aceea sperata in vise de fecioara, razbate prin timp si stie sa treaca granite si frontiere si se intoarce candva, cumva la tine. Azi stiu ca iubirea aceea curata si vie, are radacini suficient de puternice, incat sa nu fie smulsa nici de deznadejdi, nici de rataciri.
Luminata de revelatii salvatoare, azi stiu sa astept, sa rabd, sa cern inchipuirile de realitate. Poate ca abia acum inteleg, de fapt, ce e iubirea cu adevarat...multumita unor oameni care stiu sa schimbe destine !...