Moş Ene învins... de moş Nicolae

Unu…noaptea şi somnul nu vrea deloc să mă viziteze. L-am invitat, i-am pregătit conştiincioasă patul, am pus aşternuturile apretate, parfumate. Nimic. N-a vrut, a refuzat invitaţia. O să-l mai aştept şi mâine noapte, poate azi e prezent altundeva…vizitează alt pat înmiresmat...
Iau cartea de pe noptieră şi o răsfoiesc, dar aici parca nu vreau eu sa fiu. Aici eu fac pe mofturoasa. Şi o închid. O las şi eu pe ea pentru mâine seară sau mâine dimineaţă sau cand o mai fi asta…cândva când sufletul va fi linistit şi mintea goală de tot ca să poată primi.
Ce vreau să fac? Ce mi-ar mulţumi şi satisface starea? Stau cu obrajii în palme şi mă gândesc...închid ochii (sau doar mi s-a părut că-i închid?!) Oricum nu mai sunt aici.Cred că de fapt nu mai eram încă de când moş Ene m-a ocolit...
Deja simt cum vântul îmi gâdilă tâmplele şi răsuceşte şuviţele rebele...Fac ochii mici să-l simt cum intră şi iese...prin mine. Nu ştiu de-i zi ori noapte în povestea mea. Nici nu cred că e foarte important. Picuri mici de ploaie îmi răcoresc faţa înfierbântată. Îi simt cum devin una cu mine. Intră şi se topesc în mine. Întind mâinile şi mă rotesc usor. Zâmbesc. Sunt sigură că asta văd şi simt pe chipul meu: un zâmbet răsfăţat de vânt şi udat de ploaie.
...
Vino! Hai în lumea mea să dansăm împreună! Să te ţin de mână şi să simţi câtă viaţă curge prin mine...Să ne rotim nebuneşte şi să fim una cu ploaia. Să dai vântul la o parte şi te joci tu cu firele mele zănatice de păr. Să te lupti vitejeşte cu el pentru fiecare bucăţică din mine! Să nu-mi spui şi tu că refuzi!...Pe tine te-aştept de-o viaţă şi ea e gata acum. Nu mai e timp de o nouă şansă. Pentru tine m-am pregătit toată. Am muncit cu mine , am strâns din dinţi, am însângerat fiecare greşeală pentru o singură, dar unică secundă de perfecţiune. Secunda Unică! Am urlat în tăcere când a durut, am aşteptat zâmbind şi sperând, am aruncat în lături toată mizeria, tot răul...doar pentru binele din tine. Am căzut,mi-am pansat rănile sufleteşti, am dezinfectat trupul, dar am lăsat neatins spiritul. Doar tu poţi să-l atingi, să-l simţi,să-l guşti, să-l înfăşori în jurul sufletului tău...să-ţi ţină de cald...să-l devorezi de-a întregul...
Mă mai învârtesc o data şi poate găsesc reţeta magică şi reuşesc să te compun din stropii de ploaie...
...
Stau ghemuită în fotoliu, placa se tot învârteşte singură în vechiul pick-up de pe masuţă, dar nu mai cântă nimic. Încerc să-mi dezmorţesc mâinile şi apoi fiecare muşchi care pare atacat de milioane de furnici uriaşe...Plouă afara şi trebuie să mă ridic să închid fereastra. Deja s-a facut frig în cameră şi vântul agită nervos perdeaua fină de voal.
Mă dor oasele şi ochii şi...sufletul . Cred c-am visat. Rugam pe cineva să lupte cu vântul pentru centimetri din pielea, carnea şi sufletul meu. Aşteptam pe cineva. Sunt sigura de asta. Sau aştept? Imposibil...eu nu implor pe nimeni, nu invit pe nimeni la dans.
Trebuie să mă întind în pat. Sunt obosită...atâta tot. E noaptea lui moş Nicolae şi emoţiile, cultivate în primii ani de viaţă se pare că nu mi-au dat pace.
Şi totusi...pe cine doream atât să vină?!...