Cadoul cel mai de pret - iubirea

Nu incape discutie, nu exista urma de-ndoiala…primavara imi incanta vazul si-mi da aripi, vara imi spala amagirile cu spuma marii si ma ascunde apoi in adanduri de uitare, iarna imi croieste drum prin troienele vietii si ma asaza apoi batraneste la gura sobei, dar toamna…eii, toamna sunt eu. E prelungirea mea, sunt parte din blandetea ei... Anotimpul asta ploios ce ma impinge obsesiv sa ordonez in camara sufletului amintiri de peste vara, sa fac provizii iluzorii pentru iarna marii mele treceri…imi curge prin vene prin toate anotimpurile...
Valurile de galben si rosu amestecate suav cu inca verdele crud de Marele Maestru, linistea, bruma de melancolie... stropi reci de ploaie sarutati pe fuga si parca vinovat de raze razlete de soare, miros de mere coapte si castane aburinde, parfum de tamaios si coarna... pamant reavan resemnat sub apasarea trupului meu ce asista cu zambet amarui la funerariile miilor de frunze care-si anunta din vreme, prin nuante, moartea...toate sunt sunt fragmente decupate din puzzle-ul fiintei mele.. Iubesc lentoarea asta, amortirea in care intra alcatuirea mea si calatoria prin anotimpul Fetilor-Frumosi ce-mi pastreaza sufletul mereu proaspat…


Sambata mi s-a oferit calatoria asta, mi s-a aranjat intalnirea cu ...toamna sufletului meu...si mi s-a dat cel mai frumos cadou : o lectie de viata.
Mi s-a reamintit ceva ce fusese mereu ascuns undeva in strafundurile sufletului meu…
...nimic nu poate fi mai presus decat sa renunti la tot ce tie acum si aici iti trebuie si-ti place, pentru bucuria si zambetul din ochii celuilalt. Niciun cadou nu putea fi mai pretios decat desfatarea eului cand a simtit placerea semenilor de a fi...alaturi. Si au fost...fiinte care deja ciocaneau nerabdatoare in burtici de mamici fericite, pui de oameni purtati de colo-colo in cosulete facute parca pentru papusi, omuleti obositi de agitatia din jur, dar fericiti in ochisorii si zambetul lor...mamici si tatici fericiti sa fie cu tine, dar ingrijorati de farama lor lasata, nu acasa, ci in spital...oameni care au batut kilometri doar ca sa fie o ora alaturi pentr ca apoi sa zboare alti km la treburile lor...
Nu stiu sa desenez mai bine harta senzatiilor mele din acea seara magica in care ketie Melua a insotit pana spre dimineata gandurile mele duse departe si zambetele dulci-amarui …doar cei care au fost acolo si au inchinat …mie si noua tuturor impreuna…un pahar de vorba si de licoare magica din tamaios si coarna, cum ziceam... stiu despre ce vorbesc, pentru ca doar cei prezenti au vrut sa vada obrajii mei imbujorati de fericire si sa auda bataile inimii mele, chiar daca buzele n-au innodat multe cuvinte.
Am suras poate sters, n-am multumit poate de-ajuns, dar am inteles ca atunci cand sufletul dicteaza ceva mintii, nu exista imposibil, nici obstacole de netrecut. Am admis atunci ca iubirea...sub orice forma sau din orice directie ar veni ea, e facatoare de minuni...distruge neputinte si aduce oameni impreuna. Cu o conditie : sa existe !