5.45 ...dimineata. Si somn, al naibii de somn imi e. Pana sa deschid ochii si sa opresc taraitul sfredelitor, calculez rapid cate alte dimineati au sa mai vina. Cate pocnituri peste ceasul neprietenos. Cobor din pat, ca sa nu ma sperie rezultatul.
Cu nasucul in aburii de cafea...singura placere de neratat in zori...incerc dezlipirea ochilor. Greu. Si cerul asta care nu se mai limpezeste o data!... Cinci minute mai tarziu, incerc din rasputeri sa imprietenesc perechea asta de pantaloni cu vreo bluza zambareata din dulap. Zadarnic. Par dusmani de moarte. Jos! Alta. Nici oamenii nu-s compatibili toti cu fiecare, daramite vesmintele astea tavnoase. Iar sosetele, ooo, sosetele s-au incapatanat multa vreme sa se imprecheze. Le-am tot explicat ca le sta bine impreuna, ca altfel nu se poate, dar au tinut sa aiba personalitate. O vreme. Le vin, in final, de hac! Arunc picioarele in pantofiorii cuminti de la iesire si fac rugaciuni in gand. Sa nu mai ploua, sa iasa soarele azi, sa nu fie drumul aglomerat, sa nu intarzi, sa fie liniste la serviciu – sperand micile lucruri oarecum prozaice si prezente in mine indiferent de dimineata. Incui si ies grabita, ma ciocnesc de vecinul de deasupra care ma saluta nervos, parca vrand sa-mi zica sa casc ochii, ma urc in masina si pornesc. Nu pare aglomerat, dar pare ca nu m-am trezit, iar de plouat...tot ploua. Nu-i nimic, ziua-i lunga, o sa iasa, poate, si soarele.
Cu toata incapatanarea mea, masinile din jur franeaza suparate si, da, ma opresc. Un minut, doua, zece...ce doamne iarta-ma se intampla iar? Astia nu stiu ca n-am voie sa intarzi? A, da...uitasem de marea asfaltare. Nu-i bai, dam muzica mai tare, respiram adanc si...asteptam. Si asteptam. Si...asteptam. E clar, daca nu apare vreo minune, azi o dau in bara. Si mintea mea incepe sa formuleze discursuri pentru sefi...Dar, culmea, brusc, sarpele urias se pune in miscare. Inaintez.Timid, dar ma dezmortesc, ma misc. Am reusit sa scap din stransoare si trebuie sa incepem marele slalom. Cristianele. Ele ma salveaza intotdeauna. Evit Dacia blegoasa din stanga, ocolesc apoi pe dreapta...si-mi iau avant. Am reusit! Ultimul minut salvator! Pe toti sfintii!... Mi-a iesit si azi!
Inauntru agitatie. Colegii zumzaie nervosi de la prima ora. Sefii impart sarcini. Ridic gulerul hainei si ma pitulez spre o zona mai calma. Prea tarziu, am fost remarcata. “Aa, buna dimineata, chiar te asteptam sa te rugam sa...” “Da, da sa ma rugati, ma asteptati voi pe mine...” . N-am de ales, ma supun mimand incantarea. Aiurea, le aveam pe-ale mele azi. Aveam altele de facut. Schimbare de planuri. Si de activitati. Am inceput sa zumzai si eu nervos. Si eu care speram sa scap!...Si de ce mi se pare ca visez ca suna in continuu telefonul? Oare pentru ca suna? Mda, suna, fara incetare. “ N-ati vrea sa ma slabiti putin?”
Se face timpul de plecare. Dar nuuu, o mica sedinta inainte, nu cade bine? Ba sigur ca da. Chiar asta si visam...De dimineata, inca!
Drumul de intoarcere, e alta poveste, pentru altadata.
S-a facut seara. M-am rasfatat cu o baie fierbinte si-un ceai aromat. Il sorb incet si-mi zic ca mi-s fericita, adormita tare, dar numai un zambet. Inca ploua. Dar acum, chiar imi place. Va las, am vise de visat. Maine stiu ca va fi o zi si mai buna, o simt si-mi vine s-o strang in brate, ca pe omul drag si sa-i spun (ei? , lui?) - mi-era dor, iubire, de tine.
Cu nasucul in aburii de cafea...singura placere de neratat in zori...incerc dezlipirea ochilor. Greu. Si cerul asta care nu se mai limpezeste o data!... Cinci minute mai tarziu, incerc din rasputeri sa imprietenesc perechea asta de pantaloni cu vreo bluza zambareata din dulap. Zadarnic. Par dusmani de moarte. Jos! Alta. Nici oamenii nu-s compatibili toti cu fiecare, daramite vesmintele astea tavnoase. Iar sosetele, ooo, sosetele s-au incapatanat multa vreme sa se imprecheze. Le-am tot explicat ca le sta bine impreuna, ca altfel nu se poate, dar au tinut sa aiba personalitate. O vreme. Le vin, in final, de hac! Arunc picioarele in pantofiorii cuminti de la iesire si fac rugaciuni in gand. Sa nu mai ploua, sa iasa soarele azi, sa nu fie drumul aglomerat, sa nu intarzi, sa fie liniste la serviciu – sperand micile lucruri oarecum prozaice si prezente in mine indiferent de dimineata. Incui si ies grabita, ma ciocnesc de vecinul de deasupra care ma saluta nervos, parca vrand sa-mi zica sa casc ochii, ma urc in masina si pornesc. Nu pare aglomerat, dar pare ca nu m-am trezit, iar de plouat...tot ploua. Nu-i nimic, ziua-i lunga, o sa iasa, poate, si soarele.
Cu toata incapatanarea mea, masinile din jur franeaza suparate si, da, ma opresc. Un minut, doua, zece...ce doamne iarta-ma se intampla iar? Astia nu stiu ca n-am voie sa intarzi? A, da...uitasem de marea asfaltare. Nu-i bai, dam muzica mai tare, respiram adanc si...asteptam. Si asteptam. Si...asteptam. E clar, daca nu apare vreo minune, azi o dau in bara. Si mintea mea incepe sa formuleze discursuri pentru sefi...Dar, culmea, brusc, sarpele urias se pune in miscare. Inaintez.Timid, dar ma dezmortesc, ma misc. Am reusit sa scap din stransoare si trebuie sa incepem marele slalom. Cristianele. Ele ma salveaza intotdeauna. Evit Dacia blegoasa din stanga, ocolesc apoi pe dreapta...si-mi iau avant. Am reusit! Ultimul minut salvator! Pe toti sfintii!... Mi-a iesit si azi!
Inauntru agitatie. Colegii zumzaie nervosi de la prima ora. Sefii impart sarcini. Ridic gulerul hainei si ma pitulez spre o zona mai calma. Prea tarziu, am fost remarcata. “Aa, buna dimineata, chiar te asteptam sa te rugam sa...” “Da, da sa ma rugati, ma asteptati voi pe mine...” . N-am de ales, ma supun mimand incantarea. Aiurea, le aveam pe-ale mele azi. Aveam altele de facut. Schimbare de planuri. Si de activitati. Am inceput sa zumzai si eu nervos. Si eu care speram sa scap!...Si de ce mi se pare ca visez ca suna in continuu telefonul? Oare pentru ca suna? Mda, suna, fara incetare. “ N-ati vrea sa ma slabiti putin?”
Se face timpul de plecare. Dar nuuu, o mica sedinta inainte, nu cade bine? Ba sigur ca da. Chiar asta si visam...De dimineata, inca!
Drumul de intoarcere, e alta poveste, pentru altadata.
S-a facut seara. M-am rasfatat cu o baie fierbinte si-un ceai aromat. Il sorb incet si-mi zic ca mi-s fericita, adormita tare, dar numai un zambet. Inca ploua. Dar acum, chiar imi place. Va las, am vise de visat. Maine stiu ca va fi o zi si mai buna, o simt si-mi vine s-o strang in brate, ca pe omul drag si sa-i spun (ei? , lui?) - mi-era dor, iubire, de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu