Ma joc de-a viata. Si de-a moartea. Ma joc zilnic innodand taceri si zbierete sfasietoare. Forte si slabiciuni femeiesti. Cu arcuri frumos lustruite, vanez viata, bat din picior si oblig destinul sa ma faca fericita.
Eu, "animalul ganditor", femeia prea realista sa spere, dar prea optimista sa n-o faca, renunt sa-mi mai ignor intelepciunea inimii si promit ca intr-o zi sa-mi calc pe mandrie si pe suflet si sa admit in fata lumii jupuite de alb si puritate ca iubirea nu-i asa rea, nu-i de lepadat si nu te face vulnerabil, mic si neputincios.
Promit sa otravesc neputinta de a mai vrea si sa accept inacceptabilul.
Sa daruiesc cupoane de penitenta celor cu inima sugrumata de furii si frici. Sa-i las pe ei sa se priveasca cu capul plecat in oglinda, iar eu sa stau dreapta in fata anilor si inimii mele...
Sa fiu prima intemnitata din cauza de necredinta si temere.
Sa-mi iert toate secundele in care mi-am sarbatorit suficienta, in care am ridicat statui lucitoare, dar false in cinstea ideei ca sunt indeajuns de buna.
Sa-mi incetinesc putin avanturile si ascutisurile vointei si sa ma las ridicata de jos si purtata pe brate. Ajutata, acceptata, adorata pentru arhitectura inimii mele. Nu-i rau ca macar din timp in timp sa fii cel salvat...
Acum, la inceput de an si de drum...vreau puterea sa „ caut un drum intre naivitatea de-a iubi totul si nenorocirea de-a nu iubi nimic”... Atat.
The Wallet Paranoia
Acum 13 ani
4 comentarii:
Ei, asa sa-ti ajute eros&venera.
Buna D(io)ana (d'Arc),
Profunde randuri/ganduri/trairi...si, cu atat mai mult, dificil de comentat. Totusi, ce-i de inteles este ca iubirea nu poate fi niciodata rea. Niciodata.
Iar a-ti domoli avanturile si vointa nu cred ca e cel mai bun lucru. Aici, inima este cea care iti "vorbeste", este cea care te va ghida cel mai bine pe drumul care-l cauti. Dar, trebuie sa cauti cu inima si sa primesti, cea ce gasesti, in acelasi fel. Tot cu inima.
Cred ca nu exista cineva, pe pamantul asta, care nu iubeste...nimic, iar "naivitatea", cum spui tu, de a iubi totul, iti deschide, de fapt, ochii de a vedea frumosul chiar si in cea mai intunecata...pata de culoare. Doar ca-ti trebuie putina experienta...de viata, putin tact si niciodata temere. O. Paler spunea, ca adevarata "masura" a vietii unui om nu se poate obtine decat prin "lipsa de masura", dorind "fara masura", indraznind "fara masura", iubind "fara masura". Si, cred ca avea dreptate, spunand aceste cuvinte.
Ganduri bune,
aleaN
*iarta-mi jocul parantezelor, insa am vrut sa marchez cumva ca nu trebuie sa-ti pierzi curajul si vointa.
add. la cele scrise anterior
Octavian Paler a spus ceea ce a spus, insa Nicolae Steinhardt scrie in cartea sa "Daruind vei dobandi" urmatoarele randuri:
"...sa indraznesti a da ceea ce vremelnic se intampla sa-ti lipseasca. Iata paradoxul crestin in toata plinatatea, splendoarea si virtutea lui. Dar iata si fagaduinta uluitoare: dand ceea ce nu ai, dobandesti ceea ce ai stiut sa dai din golul fiintei tale. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se intoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda - si te inavuteste, te implineste, te covarseste.
Desigur. Nici nu se putea altminteri! Cum oare am putut gandi macar o clipa - necum ani de zile - a Hristos doreste sa dam din ce avem: prisosul, putinul, totul! Mare isprava, destoinica scofala! prea omeneasca, sarmana, jalnica treaba. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinta. Altceva ni se fagaduieste: ceea ce nu-i de conceput si de necrezut!
In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd si indraznet - sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul "Nemo dat quod non habet" arama sunatoare si chimval zanganitor.Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa."
Acum imi dau si eu seama cat de mult mai am de invatat (aleaN despre sine insusi).
Cu mult drag,
aleaN
aleaN...multumesc!
Mi-ai amintit de minunea numita Steinhardt. Mi-ai amintit de ceea ce inseamna forta, putere cu adevarat, credinta, Iubire. Imi place sa redescopar din cand in cand cat de mica sunt, cat de neinsemnata si cat de mici sunt grijile mele...si multumesc ca vorbele tale si-ale lui ma rascolesc. Uneori avem nevoia sa fim bine scuturati, doar asa vedem frumusetile si uscaciunile ce cad din noi!
Trimiteți un comentariu