marți, 1 decembrie 2009

Mie imi place sa joc...acasa!

De Romania nu ma pot satura,
pentru ca Romania face parte din destinul meu”. (Octavian Paler)
Prima oara am iesit din tara in '91. Aveam 15 ani si mergeam la un schimb de experienta intr- o scoala din Elvetia. Fireste ca totul era fascinat si teribil de...colorat pentru niste ochi invatati sa vada permanent bicolor...in alb si negru.
Dar, daca atunci am vazut si savurat prima oara o cafenea si-o librarie adevarate, daca am inteles cum e sa vezi un film intr-un cinematograf civilizat si ce inseamna o biblioteca, tot atunci am simtit prima data ce inseamna sa fii respins doar pentru ca vii dintr-un spatiu complet necunoscut si nesigur. Atunci am vazut cum zambetele generoase de adolesenti se ghebosesc neputincios cand afla cine esti si de unde vii. Si-am simtit atunci gustul nedreptatii. Si al neputintei de a urla ca eu, tot eu sunt, ca bunul simt si caracterul n-au nimic de-a face cu nationalitatea. N-am putut, varsta mi-a inclestat maxilarele, iar rautatea gratuita a arcut doar spancenele.
De-atunci ma gandesc mereu daca e dreapta judecata altora despre romani, daca e justa eticheta pusa si daca e firesc sa se simta nesiguri inconjurati de necistea si ura unora dintre ai nostri.
M-a infiorat, desigur totdeauna mentalitatea resemnata potrivit careia asta ne e soarta si n-avem cum a ne impotrivi, lehamitea celor inca proaspeti la minte si la suflet si rapiditatea cu care se pliaza raului, m-a durut avantul cu care cei destoinici isi cauta linistea prin tari mai asezate. M-au ingrijorat mereu neputinta si petele de pe constiinta unora si-am plans adesea ca exista atata lume si-asa putini oameni...Ma dezgusta, fireste aroganta posesorilor de masini scumpe ce fac cristiane pe sosele si-si arata marinimia pe la colt de stada c-o bancnota aruncata prin fereastra, copiilor cu maneci suflecate de nenoroc.
Nu-mi place promovarea excesiva a falselor modele, nici ca ne ajustam nasul si ne umflam sanii, dar ca uitam sa cioplim rautatea ce ne intuneca uneori privirea. Nu inteleg de fel umflatul inutil in pene si convingerea ca suntem inceputul si sfarsitul lumii, mijlocul universului chiar, ca inteligenta geme in noi, dar nu stim nici propriile vieti sa ni le organizam. Nu pricep de unde grija pentru capra vecinului cand a noastra zbiara de foame in grajd.
Si totusi...nimic nu se compara cu dulceata bunicii pe felia cu unt sau cu zacusca mamei. Niciun parc din lume n-a avut parfumul gradinii cu rosii pantecoase si ardei tavnosi a bunicului. Nicio vara, oricat de departe si de exotica ar fi fost, n-a avut bujorii din obrajii plajei din Vama, nici gustul de porumb perpelit in foc, nici cirese oachese la urechi.
Craciunul n-a fost nicaieri mai tandru ca acasa...bratele mele impiedicandu-le pe ale bunicii care framanta coca docila de cozonac, mirosul de brad si coaja de portocala, lemnele trosninde din camin si copiii nerabdatori pe la ferestre: ne dati ori nu ne dati?
Tihna am simtit-o doar intinsa pe iarba din curtea casei, cu mainile sub cap si cu ochii atintiti spre cer, iar cu Dumnezeu aici am avut prima confruntare.
Pentru ca patul si somnul meu sa fie (aparent) mai moi si incarcate de vise pufoase, gandurile m-au sfredelit cateodata cu intrebari de tipul...de ce sa nu incerc dincolo? pentru ce-as mai incerca -iar si iar- aici?, dar dimineata inima imi arata din nou calea si stia sa-mi spuna ca pentru a atinge cerul, am nevoie de radacini. Si ele imi sunt aici.
M-a incantat sa vad azi ca Protv-ul a putut promova, chiar daca si numai pentru o zi, si alt fel de romani. Adevarati. Modele. Ioan Holender, Silviu Purcarete, Margit Serban, Sanda Weigl, Radu Teodorescu,Razvan Olosu...romani care au crezut atunci cand altii cantau deja prohoade si plecau genunchii.
Pentru unii ca ei am invatat sa-mi port nationalitatea cu mandrie si sa nu mai rosesc in locul altora. Sa privesc patrunzator in ochii suspiciosi de strain si sa arat de ce sunt eu in stare.
Restul e tacere!

15 comentarii:

vorbele spunea...

Ce frumos ai scris! Mi-au dat lacrimile...

Anonim spunea...

bravo Dana. E un inceput bun de iesire din... pesimism. :) Desi mesajul articolului tau este unul foarte clar, corect nuantat si mai ales...foarte serios, ideea (dar si transpunerea ei pe monitor) pe care ai avut-o cu Craciunul sau cu bunica da ...savoare. "Coca de cozonac", "ciresele oachese la urechi", dar si altele, vor face pe oricine a trait asa ceva sa zambeasca nostalgic.
Inca mai sunt sperante pentru tine. :)

Dana spunea...

@Salmi...stii, la tine ma gandeam aseara cand am scris asta, la tine si la alti prieteni risipiti prin lume! Si m-am gandit daca as avea curajul sa fac asta...cred ca articolul raspunde,insa la intrebare:)
Ganduri bune de acasa!

Dana spunea...

@ Stimabile...anonim, m-ai facut sa rad cu pofta!
Curajul meu de a face radiografii ale sufletului si ale mintii omului e uneori catalogat drept pesimism, dar trebuie sa stii ca veselia si chicoteala mea alintata de copil e permisa doar celor...alesi.:) Si doar cine are forta de a trece dincolo de portile deznadejdii,afla adevarul.:)

Anonim spunea...

Cum s-ar spune intr-o vestita saga SF... "May the FORCE be with you, my child". Sper sa nu deranjeze apelativul "child", insa "chicoteala alintata de copil" mi-a cam ridicat mingea la fileu.

Dana spunea...

@Anonim...nu e nimic rau in a ramane mereu copil. Dimpotriva, as zice. E un exercitiu pe care si-l permit atat de putini.:)

aleaN spunea...

Buna frumoaso,

Superb text...

Stii, exista romanii si romanii. Adica, romani ai timpului lor. Domnul Holender plecat demult in Austria, si Manager al Operei din Viena, este un exemplu. La fel si Domnul Silviu Purcarete, reputat regizor.

Totul depinde de forta fiecaruia, vorba prietenului nostru de net Anonim.

vorbele spunea...

Dar stii Dana, eu nu am amintirile astea dragi din gradina bunicului, dulceata bunicii eu nu am mancat-o, mainile ei nu au framantat cozonaci, lemnele nu trosneau in soba... pentru simpul motiv ca nu i-am mai prins in viata sau erau prea batrani si nu au stat la tara...eu nu am radacini infipte atat de adanc. De asta m-am putut desprinde. Dar ii inteleg perfect pe cei care nu pot, asa ca tine.

Despre straini...admira faptul ca am venit aici, ca am luat viata de la zero cu o limba noua si cu tot...si ne ajuta atat cat pot ei. Iar vorbele frumoase pe care le aud mereu de la ei, ma fac sa ma simt valoroasa, sa stii. Ceea ce in Ro nu simteam...asta e marea mea dezamagire...

Si da, pesimismul tau de inceput de articol se transforma minunat in optimism.
E minunat cand stii ca alegerea ta(vorbesc acum la general) e cea buna. Sa nu pendulezi intre doua lumi, caci atunci e infiorator. Ca aici(in lumea larga), ca acolo(in Ro)...suntem cu totii romani. Asta conteaza. Noi incercam sa facem cinste tarii aici, voi acolo.

Dana spunea...

@aleaN...bine ai revenit. Te-ai pierdut putin prin lume,asa-i?:)
Cat despre "prietenul nostru de net...Anonim" sa nu-i creasca cumva cornite de atata dreptate cata ii dam!:)

Dana spunea...

@salmi...plec capul in fata curajului tau. Sincer. Si te admir. Tot sincer:)

aleaN spunea...

Buna frumoasa Doamna,

Asa-i, putin. Doar cu treburi, cum ma stii... Amsterdam ramane fascinant mereu, nu conteaza anotimpul, ori timpul ce-l ai la dispozitie, pentru a-i "rascoli" istoria cutreierandu-i librariile si plimbandu-te pe strazile sale.

Inca o data, scrii superb... (Adu-ti aminte, ce ti-am spus candva).

Acelasi prieten,

aleaN

Dana spunea...

@aleaN...Amsterdam e si pe lista mea...vreau sa-l scotocesc si eu putin:)
Multumesc pentru aprecieri si...incurajari. Iko, magicianul cuvintelor, aduna material...

Zoli spunea...

sal, poate te intereseaza poate nu; e bine sa sti. este un concurs pe tema "De ce iubesc Romania" pe siteul http://www.theopenbox.ro . Mai multe informatii pe site.

Dana spunea...

@Zoli...buna si bine ai revenit:)
Multumesc pentru informatii, o sa intru si o sa vad despre ce este vorba.

Anna spunea...

O, Dana...