Sărbătorile de azi

S-a făcut întuneric şi sunt un pic obosită pe dinăuntru, ştii, restul trece, poate cu o seară liniştită, cu un zâmbet de la cineva drag, un somn bun sau ... cu orice-ţi face plăcere şi te relaxează, dar mi-e un pic teamă de oboseala aia interioară, senzaţia de dezorientare când ieri seamană cu azi şi când nu prea mai ştii ce zi e, sau ce an e, sau când lumea din cărţi şi valurile mării din interior sunt mai reale decât ce ţi se întâmplă în jur ... Mi-e teamă, pentru că e semn că trebuie să schimb ceva, cu sentimentul că dacă nu fac acea schimbare s-ar putea să fie prea târziu, nu ştiu ce înseamnă prea târziu şi nu pot să spun ce o să se întâmple, doar că ... mi-e un pic frig pe dinauntru, ca şi când a început o ploaie rea şi rece şi neagra. În rest e ok, mi-a mers bine azi , ca-n toate ultimele zile, am alergat în colo şi în coace, am pus şi-am rezolvat probleme.
M-am oprit o secunda şi-am privit spectacolul din jur : isteria generală primită la pachet cu atmosfera sărbătorilor – care oricum şi-au pierdut farmecul şi parfumul de odinioară . Privită din afară, lumea pare convinsă că vine sfârşitul lumii ! Pare să asocieze sărbătorile cu abundenţa, abundenţa de orice, pentru că dacă nu cumperi acum, ratezi o mare şansă. Şi, ameţită de spectacolul trist, nu pot să nu mă întreb care mai e legătura naşterii pruncului sfânt cu marketing-ul şi reclamele care ne asigură toate, fără excepţie, că beneficiem de cea mai bună ofertă, specială de sărbători.
Mi-e dor de Crăciunul copilăriei, când, cu trăistuţa după gât ( cusută cu atât drag de bunica), băteam satul în lung şi-n lat prin nămeţii mai mari decât noi şi când după ” Bună dimineaţa la Moş Ajun” primeam mere, nuci şi covrigi, care însemnau izbânda supremă. Mi-e dor de mirosul şi gustul cozonacilor frământaţi de aceeaşi minunată bunică , de emoţia şi agitaţia somnului din Ajun când dormeam “iepureşte” sperând să-l prind pe Moşu’ coborând pe horn.
Azi, am cumpărat totul de la supermarketul din colţ, nămeţii nu-s nici până la gleznă, cât despre trăistuţă…e demult împachetată şi aşezată în lădiţa amintirilor mele.
Misiva Moşului a rămas, timbrată, aici, pe birou. Poate după, sărbători, când se mai eliberează şi el, îi scriu să-l întreb cum a răzbătut prin iarnă şi prin ani. Dacă îl mai dor încheieturile de la frig şi dacă bătrăna Crăciuniţă i-a făcut un ceai de ierburi să-şi încălzească nopţile. Şi o să-l întreb eu pe el ce-şi doreşte. M-am tot gândit… Ştiti, toti trimit scrisoare Moşului, fac liste, au dorinţe ce musai trebuie împlinite, se jură că au fost cuminţi un an... şi merită. Dar pe bătrânelul ăsta blând şi putin obosit (de-aia uneori mai încurcă darurile şi duce mai mult în acelaşi loc, nu vă supăraţi pe el ) cine îl întreabă ce-şi doreşte, la ce visează când închide ochii?
Plec, e prea linişte aici, e târziu şi lumea doarme, se aud doar tastele mele... O să ascult nişte muzică, cu lumina aproape stinsă, poate o să citesc ceva, o să încep să plutesc printre apele somnului, şi ziua o să treacă încet dincolo ... Mâine o să fiu veselă şi optimistă şi deschisă, ca de obicei, şi seara de azi o să pară un pic tulbure şi fără importanţă, o să mă gândesc la week-end şi la sărbătorile ce vin.
Noapte bună, oricine şi pe oriunde ai fi, scoate cu mâna stângă umbra lunii de sub pernă, cum spunea cineva într-o poezie şi nu te răsuci prea tare, dacă e să-ţi amorţească, tot îţi amorţeşte ...