Assis sur le rebord du monde...

Azi e una din zilele alea in care ma simt ca o meduza esuata. M-am culcat tarziu azi-noapte, m-am agitat in vise ne-ntelese, ca dimineata sa ma trezesc cand zorile inca nu mijeau la geam. N-am mancat mai nimic, da' acum e prea tarziu ca sa mananc de pranz, sau prea devreme pentru seara.
Se face incet seara, e un ceas care-mi place, culorile devin potolite, cerul e portocaliu, si parca toata alergatura se domoleste un pic, stau la fereastra si ma uit peste oras, la stopurile rosii ale masinilor care se scurg ca niste globule de sange fosforescent prin strada de dedesubt si-mi aduc aminte de un cantec frantuzesc, se numeste "assis sur le rebord du monde" - asezat pe marginea lumii, afara, privind inauntru, la lumea agitata de jos ...Mi-e dor de mine in clipele linistite, cand uit sa ma agit atat, uit ca trebuie sa ma invart, sa ma-ndarjesc si sa lupt, uit de izbînzile ieftine ale numelui. Mi-e dor sa citesc si sa se lase seara, sa ascult muzica in surdina, vreo doamna cu o voce insinuanta si un pic fumurie, sa plutesc intre lumea din carte si lumea asta ca un peste intre doua ape, sau mai degraba ca pestele din oglinzile lui Borges, intre lumea asta si lumea din oglinda, unde imparatul galben a ferecat ostirile invadatoare, nu chiar de tot, nu chiar forever, pana cand vor iesi din nou, iar pana atunci, in incaperile pustii si intunecate, poti vedea din cand in cand in oglinzile incetosate o umbra ca un peste care trece de la un cap la altul sau poti auzi zanganit de arme ... Da, mi-e dor sa citesc, cat timp El ma priveste incantat de imaginea mea adancita- n poveste si-mi da usor parul dupa ureche…azi nu mi-e dor de viata si de oameni, azi mi-e dor de lumea din oglinzi ...

Ce bine ca esti...

Nu-s fan “Valentine’s day". Nu-mi plac imitatiile care nu sunt filtrate de cuget, imi place sa discern, dar iubesc sa...iubesc. Nu pot sa gandesc si sa vad viata mea dincolo de aceasta stare. Ori inafara ei. Vreau sa ma simt vie. Imi place sa simt asta si-mi plac senzatiile pe care ea ti le da. Asa ca, azi am abdicat in fata bombonelelor de ciocolata frumos daltuite in forma inimii, am zambit roselilor din obrajii fetelor care primeau primele flori...azi, intr-o zi, parese, cu semnificatii si... m-am lasat purtata. N-am putut sa ripostez.
Si pentru ca nu pot decat sa traiesc iubirea, cu greu pot vorbi despre ea, am sa-l las pe Nichita sa va marturiseasca cum e, asta daca nu cumva stiti si voi prea bine!...

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
...Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
...a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Am zis, asa, sa se stie...

Biata fetita razboinica

Ma trezesc cateodata zambind de propriile-mi ganduri atunci cand ma visez in vietile anterioare o adevarata razboinica. Ma mira curajul si forta cu care ma vad luptand cu toate nedreptatile lumii asteia, surad cand simt dorinta de dreptate, de bine si adevar.
M-am vazut adesea gata sa mut muntii din loc, sa declansez razboaie in care n-aveam alta sansa decat victoria. Am simtit sangele clocotind in mine cand am intalnit ipocrizia, minciuna si trufia absurda. Am gasit in mine forta de a strabate carari pe care alte femei n-ar fi indraznit vreodata sa paseasca. Aproape c-as putea spune cu infatuare despre mine ca-s oricum, dar nu sunt lasa , pentru ca ,desi am tremurat serios adeseori, n-am putut niciodata sa dau bir cu fugitii. Sportul acesta mi-a fost mereu strain.
Cu toate astea, imi spun alteori cu vocea soptita ca intr-o viata trecuta trebuie sa fi fost o biata fetita inchisa intr-un turn, ce-a-nvatat sa-si traiasca viata numai si numai prin vis. Pentru ca, dintr-o neincredere bine infipta in genele mele, n-am stiut niciodata sa lupt pentru mine. N-am stiut sa strig si sa cer ce-i al meu. Singuratatea servita in ani petrecuti fara rost, m-a invatat sa tac si azi inca ma zbat in asteptari nesfarsite ale clipei cand vorbele mele vor spinteca de-a intregul pe cel ce ma loveste. Mintea a invatat in timp ce e minciuna, inselatoria si gandul perfid, dar inima inca nu le suporta gustul.
Inca mai astept clipa cand voi fi gata sa insfac cu aviditate tot ceea ce stiu ca-mi apartine de drept. Dar tot nu pot sa-mi raspund la intrebarea: voi fi fericita atunci?!