Ce bine ca esti...

Nu-s fan “Valentine’s day". Nu-mi plac imitatiile care nu sunt filtrate de cuget, imi place sa discern, dar iubesc sa...iubesc. Nu pot sa gandesc si sa vad viata mea dincolo de aceasta stare. Ori inafara ei. Vreau sa ma simt vie. Imi place sa simt asta si-mi plac senzatiile pe care ea ti le da. Asa ca, azi am abdicat in fata bombonelelor de ciocolata frumos daltuite in forma inimii, am zambit roselilor din obrajii fetelor care primeau primele flori...azi, intr-o zi, parese, cu semnificatii si... m-am lasat purtata. N-am putut sa ripostez.
Si pentru ca nu pot decat sa traiesc iubirea, cu greu pot vorbi despre ea, am sa-l las pe Nichita sa va marturiseasca cum e, asta daca nu cumva stiti si voi prea bine!...

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
...Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
...a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Am zis, asa, sa se stie...