Pe banca, in coltul strazii...

Mi-am innodat bine salul la gat si-am iesit. Nu era prea rece afara, doar vantul adia si aerul proaspat imi perfora plamanii..N-aveam tinta, voiam doar sa ies, sa las peretii albi in urma.Voiam culoare si amestec. Cu restul. Voaim sa ma pierd in multime.
Nu e fascinant ca la tara te temi sa faci ce vrei, sa spui ce gandesti sau sa iei decizii majore de jena ca vei fi stiuta de...”tot satul”? Nu e mai simplu cu forfota orasului in care te ratacesti si nimanui nu-i pasa daca esti la pamant sau in varful piramidei? In fine, asta voiam acum sa bantui pe stazile intesate ...nu de oameni, ci de masti colorate pal sau strident, de haine scumpe sau luate din Obor...
M-am asezat pe banca din coltul strazii si mi-am lasat privirea sa alerge, pe trotare, pe alei... Nu stiu cand mi-am lasat capul intr-o parte incercand sa urmaresc un sacou Boss care tot zambea gales unei rochite rosii sau servieta din piele veritabila care dadea coate pe la semafor... unei posete lacuite. Stiu doar ca sunetul strident al clasonului masinii din intersectie m-a trezit brusc. Cineva tipa isterizat la un batranel, strain parca intreg peisajului, ca el avusese prioritate si ca oricum facea ceva pe “rabla” lui cu care ar fi bine sa “zaca” acasa. Am privit mina bietului om, nedumerita si paralizata de reactia mastii baietelului coborat din masina luata, pesemne, cu banii lu’ taticu...A balbait ceva , si-a indesat ochelarii pe nas si a urcat in masina speriat, rusinat - tot el - de spectacolul la care participase. Am ramas pe banca,urmarind masina care se indeparta usor incercand, stinghera, sa nu ma incurce - si demarajul baietandrului care nu uitase inainte de urcarea-n bolidu-i nervos sa ranjeasca multumit ca fusese “cool” o data in plus...
Incepuse sa se inaspreasca vantul si frigul sa intepe si-am zis ca e timpul sa-mi dezmortesc oasele, sa las strada cu “fascinatia ei” pentru alta zi cand peretii albi mi se vor parea plictisitori...cand o sa mai vreau sa vad palarii zambitoare salutand vesele... saluri bine innodate la gat !...

Gratii la ferestre...

Azi m-am decis : imi ridic cetate de-asediu in juru-mi. Nu pentru trup, ci pentru suflet. Am evadat aiurea pe strazi cu bratele deschise. Cu aripile-n vant. Am zambit necontenit si-am ridicat cazutii de jos. Am ucis toata rea-vointa si-am ras dispretului luandu-mi lumea-n cap. Schiopatand, am facut rugaciuni sa iert pacatul, stiind ca-s intaiul pacatos!...
Dar m-am decis : catusele vremii le-nchid ! Ridic ziduri. Pun gratii la ferestre. Si-mi odihnesc zborul. Imi pun pe chip o alta rasuflare.
Ssss, liniste, azi sufletul meu se naste, din nou. Pe sine...

La multi ani barbatului, de ziua femeii !...

Azi a fost ceva de groaza…telefoane de felicitare, sms-uri asemenea, flori primite la colt de strada de la necunoscuti deveniti brusc amabili si zambitori, bombonele cadou in supermarket, avalansa de felicitari virtuale in inbox-ul meu ! Agitatie maxima in toate directiile, femei incantate de lucruri atat de firesti,de altfel...
Primul impuls, sa zambesc si eu, magulita de atentia aratata. Dar apoi, la fel de repede mi-au venit in minte nepasarea “restului” in celelalte zile…Flori doar de ziua noastra, zambete si imbratisari doar azi? Ne,ne,ne…pastrati-le pentru voi, dragi masculi obligati la gesturi ce va sunt straine, de obicei. Ati gresit oricum, azi nu e ziua mea…azi e ziua celui care zilnic ma asalteaza cu tandretea lui ! Care stie sa-mi zambeasca si sa ma ridice de jos ! Stie sa dea semne de apreciere neiscalite!
Acum stiu de unde imi vine lumina calda a fiecarei zile si ce-mi aduce sarbatoarea magica a trupului. Si-a sufletului. Stiu ce-mi apleaca nemilos genunchii si-mi rotunjeste bland pupilele. El m-a invatat sa nu mai ridic mainile in gesturi nesfarsite, ci sa-mi folosesc bratele in imbratisari tandre. Sa fac tandari toate neincrederile si ezitarile absurde si sa-mi dezlantui toate simturile. A stiut sa-mi mangaie tamplele adancite de ganduri si sa stearga toate deznadejdile. Sa-mi provoace mintea si sufletul la lupte cu ele insele. Si m-a-nvatat sa savurez victorii!
Azi, nu e ziua mea, ci a lui, a barbatului care m-a invatat si apoi m-a lasat sa fiu…femeie!

Femeie sa fiu iara...

Ei da, a venit! Am asteptat cuminte luni bune.Am tacut si n-am indraznit sa intreb nimic. M-am ascuns zile-ntregi fara chef, fara vlaga. Am raspuns la salut doar cu inclinari scurte ale capului. Dar gata, a venit si totul miroase a nou. Miroase a-nceput…E vremea trupului-tresare
si-a parfumului de zapezi topite.
Am impreunat firul rosu cu cel alb intru iubirea si fericirea vesnice, am zambit soarelui mereu mai indraznet si m-am aruncat cu bratele deschise in vant. Sa ma invaluie…sa ma poarte.
..."Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, cand va fi si luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-ma femeie sa fiu iara"...