Pentru ca ultimele postari au vizat invingatori si invinsi, dar mai ales pentru ca tonul era usor pesimist, am fost mustruluita zdravan si trasa de urechi, caci oamenii altfel ma stiu pe mine. Inbox-ul a fost serios hranit cu diverse comentarii si mail-uri din care indraznesc sa citez: "Un invingator infrunta provocarile una cate una, un invins le evita.
Un invingator promite, isi da cuvantul si si-l tine, un invins face promisiuni,dar nu da nicio asigurare, iar cand nu poate, cauta justificari.
Un invingator spune - Trebuie sa existe o cale-, un invins zice -Asa mi s-a intamplat intotdeauna-.
Un invingator este o parte din solutie, un invins e parte din problema..."
Am stat stramb si-am judecat drept: am infruntat bunele, dar mai ales relele cu bratele deschise? Am fost mereu gata s-o pornesc chiar si pe jos spre tintele propuse? M-am julit si m-am ridicat, am pansat si-am mers mai departe? Am strans din dinti si-am luptat fara frica cu neputintele mele? Am acumulat stocuri gigant de speranta si-am aruncat cu noroi in deznadejde? Am crezut?
Luminata de revelatii unice, am zambit in fata celor trecute si mi-am zis atunci ca numai cine n-a vrut, n-a putut, n-a incercat, n-a crezut, n-a luptat... e un invins.
Acum stiu sau mi-am amintit ca iubirea curata, adevarata, neterfelita prin minciuni si neincrederi, nu se lasa invinsa. Acum stiu: caderile nu inseamna neaparat infrangeri, asa cum semetiile nu-s constant victorii. Puterea, taria, valoarea...stau in curajul de a te ridica, de-a crede din nou, de a lupta mai abitir cu propriile neputinte. De-a o lua de la capat cu forte si mai mari...
Nu ma mai tem de nimic din ce mi-ar putea face semenii, si nu ma mai indoiesc de noroc.
In mine e puterea. Trebuie sa existe o cale!
The Wallet Paranoia
Acum 13 ani
8 comentarii:
Buna Dana,
Am citit de ceva vreme articolul tau si inima s-a bucurat mult de cum gandesti. Sa stii, ca intotdeauna exista o cale, in rezolvarea unei probleme. Si, as vrea sa mai stii ceva. Toate "blocajele" care apar in vietile noastre survin datorita fricii. In sprijinul acestei afirmatii iti voi cita cateva ganduri intelepte si profunde ce-i apartin lui Nicolae Steinhardt. Iata ce spune, in cartea sa "Daruind vei dobandi":
"Care este efectul principal al fricii?
Indepartarea de Hristos. Frica, asadar, aduce cu sine ruperea de Hristos.
Domnul ne scoate din robia pacatului si totodata ne elibereaza din tirania fricii. Ne daruieste cele doua nestemate: libertatea si curajul. In felul acesta curajul ajunge a fi, alaturi de dragoste, singura virtute in veci nepieritoare.
... Drept concluzie as cere voie sa afirm: Daca vechea Lege a putut fi rezumata in doua porunci:
Sa iubesti pe Dumnezeu si sa iubesti pe aproapele tau (Matei 22,37; Marcu 12, 30-31; Luca 10, 27), Legea noua poate - sub aspectul ei operational- fi conspectata astfel: crede, iubeste si nu te infricosa. Frica - pacat urat in ochii Domnului; curajul - virtute mult placuta Lui si consubstantiala situatiei de crestin."
Cu aceleasi ganduri bune,
aleaN
aleaN,
STIU...si daca e vorba despre citate, imi amintesc ce spunea Dostoievski: "Frica e blestemul omului." si daca ar fi posibil as anula-o. Stiu, de asemenea, ca e o utopie sa crezi asta...suntem oameni si ne temem de atat de multe lucruri... Pacat ca uneori de temem de noi insine si de ceea ce insasi inima ne spune...
Ganduri bune vin si spre tine.
Buna Dana,
Inteleg foarte bine ceea ce ai spus si cred cu tarie in posibilitatea ta de a o anula. Ma refeream la anularea fricii. Cum ? Fara a te teme de tine insati, fara a-ti pierde curajul. Pentru ca, (parca ti-am mai scris odata...nu mai stiu cand!) tu, nu esti niciodata singura, chiar daca ai crede cu obstinatie acest lucru sau, pur si simplu, l-ai simti, intr-un fel. Si cred ca cel mai bine o spune acelasi Nicolae Steinhardt. Iata ce scrie:
"In prezenta valurilor vietii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanse, zgomote si furii, crestinul e dator sa-L aleaga - oricat ar fi tumultul de mare, de napraznic, de incontestabil - pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevarul este Hristos).
...da, valurile pot acoperi in orice clipa mica, neputincioasa nava a vietii noastre."
"...Iata arta de a fi crestin: increderea in Hristos chiar si la ananghie, nu numai in zilele vietii de sart, cand cerul e senin ori usor posomorat, cand zgomotul de fond al realitatii nu s-a prefacut in urgie sonora iar stihiile nu au prins a ranji si a se urni asupra-ne ca padurea de la Birnam impotriva nefericitului rege Macbeth.
Nu-i de-ajuns sa credem in Hristos si in dumnezeirea Sa. Ni se cere si simtamantul mai omenesc, mai putin teologal, mai intim, mai direct si mai cald, mai apropiat de o relatie de tip eu - tu, de la persoana - la persoana (Dumitru Staniloaie), al increderii de fiecare clipa, in toate diversele (maruntele ori decisivele) vicisitudini ale vietii. E limpede ca exista o deosebire - macar ca nu e decat o nuanta, echivalentul unui semi-ton - intre credinta si incredere. Increderea are drept temei entitati mai putin abstracte si falnice decat credinta: un anume soi de naivitate, de pornire copilaroasa a inimii, un refuz de a lua in serios hidoseniile si asupririle lumii neinsufletite, o incredintare totala a eului care se preda (neconditionat) ocrotitorului sau: ingerului pazitor, Bunului Dumnezeu, Hristos cel Milostiv, Sfantul cel mai iubit."
"...Cred in Hristos si am incredere in El se cade a fi deviza completa a crestinului. El stie ca pe corabia in care strabate marea vietii, in nava aceea oricand expusa scufundarii, nu e singur;undeva in ascunzisurile, in umbrele ei se afla, dimpreuna calatorind, Hristos. Si aceasta ii daruie un calm, o putere de indurare, o stapanire de sine ce pot fi supuse la grele, la foarte grele incercari, dar nu anihilate ori prefacute in deznadejde, haos, ratacire."
"...Iar despre acele clipe de indoiala, spaima si descumpanire prin care au trecut ucenicii Domnului (este vorba despre textul Evangheliei din Matei 8, 22-35), ele ne invata a fi smeriti (ne arata cat de subrezi suntem toti) si totodata ne amintesc aceste cuvinte pline de har si adevar ale lui Dostoievski: Spre a judeca forta morala a unui norod (n.n. a unui om, a unor oameni) si ceea ce este el in stare a face cu ea in viitor, nu se cuvine a lua in consideratie gradul de josnicie la care se poate sa fi cazut la un moment dat; se cuvine a lua in consideratie numai gradul de spiritualitate pe care-l poate atinge cand va veni momentul."
(Text din cartea "Daruind vei dobandi" - Increderea, de N.Steinhardt)
Cu drag,
aleaN
aleaN,
propui solutii ce tin de intelepciune - renuntarea la frica de propriul eu...greu. Mai am de urcat munti de vointa, de coborat in vai ale plangerii, pana sa ajung acolo.
Poate, cine stie, intr-o zi...
"Are you paralyzed whith fear? That's a good sign. Fear is good. Like self-doubt, fear is an indicator. Fear tells us what we have to do. Remember the rule of thumb: The more scared we are of a work or calling, the more sure we can be that we have to do it." Steven Pressfield - The War Of Art
sa anulezi frica? de asta mi-ar fi frica ...
Dana,
Eu nu propun solutii intelepte...(daca ai inteles ceea ce am vrut sa spun), altii au fost mult mai in masura decat mine sa ne intelepteasca si sa ne lumineze. Insa, a-ti fi frica de propriul sine, e un lucru care trebuie "cantarit" foarte bine si la care trebuie sa "lucrezi".
@ aleaN...cantaresc, masor, vars si pun...lucrez,crede-ma. Recunosc doar ca e greu si ca mai am pana la victoria finala.
@Zoli ZzZ...N-am citit inca "Arta razboiului". Este adevarat ca frica, in unele momente, este de un real folos pentru individ, si "ne spune ce sa facem", cum amintesti tu, insa aici este vorba de un alt context. De obicei, frica nu este chiar asa de buna, nu e un semn bun. Dar, cel mai bine cred ca s-a exprimat unul dintre presedintii Statelor Unite ale Americii care a spus printre altele ca:
"Singurul lucru de care ar trebui sa ne temem intr-adevar este teama insasi." (Franklin D. Roosevelt)
Asa ca, curaj amice....
Trimiteți un comentariu