marți, 10 februarie 2009

Nu te necaji!

Nu te necaji…si viata mea, ca si a ta, se masoara cu un ceas de buzunar. E diferit, dar pofta maladiva e aceeasi. Consecventa la fel. Nu te necaji daca noaptea suna uneori a pustiu sau naste vise haotice. Acolo, in cotloanele cele mai ascunse, tu stii. Asa cum scris e si in destinul meu. Niciun sange n-o sa poata sterge ce-ai incrustat in muschiul zvacnind al inimii mele. Nicio neputinta n-o sa-mi stearga chipul desenat macar din cand in cand in aducerile-ti aminte...
Cursul e asa cum il stii. Ma aventurez mereu si mereu spre alte necunoscuturi, port razboaie cu cei care-mi vaneaza inca feminitatea pe strazi, si... te vad uneori in multime. Raspund buna diminetilor, te iubesc-ului si noptii tale bune. Nu te supara, inca mai gresesc. Doar ma stii cum sunt, usor zapacita de aerul tare, imbujorata de iubirile adanci visate pe sub vasc norocos, gata oricand sa sterg cu batiste fine rauri sarate de pe chipul meu si sa iau la picior, viata.
Uite, dimineata mi-a fost tare greu sa ma extrag dintre cearsafuri...Era inca noapte si era frig in jur... Cu atat mai greu mi-a fost, cu cat tu ai ramas acolo, sub plapuma umpluta cu puf de lebada alba... Calda... moale... respirand usor, neauzit... zambind senin copilariei in care pareai intors...
O clipa m-am gandit cu groaza ca nu voi fi in stare de nimic nici azi, atat de plina de tine...si-am zis ca poate dusul, o mi stearga urmele tale din par si de pe chip si de pe umeri... M-am cambrat violent cand suvoiul rece mi-a atins omoplatii... Parca m-a lovit un ciocan... Mii de ace de gheata imi biciuiau simturile amortite inca, si eu tot in acelasi loc eram cu gandul... Apa imi cadea in crestet si mi se prelingea onctuos pe tot corpul... Cu toata raceala periculoasa a apei, pielea mea continua sa simta rasfatul...
Nu te necaji pe rafuielile mele cu fantasmele astea...
In fine, am urmarit o clipa picaturile desprinse de pe mine si m-am vazut asa, multiplicata de mii de ori in stropii de apa, spargandu-ma la impactul cu fonta grea a cazii, speriata din multimea de sfere limpezi, inghesuite rostogolit in scurgerea ingusta...
Am oprit apa si-am ramas asa, sprijinita pe peretele de sticla, respirand sacadat si scurgandu-ma de apele reci cu care-am incercat sa mi te desprind de pe trup...O clipa fara tine… Inutil.
Ca din suflet... din suflet... chiar de s-ar inventa antidotul, si nu l-as folosi!
Am revenit in dormitor, in agitatia-mi caracteristica, pentru ca, asa cum deja stii, n-am stat nici azi bine cu timpul... Te-am privit cum dormi lenes somnul tau de copil... Copilul care ma transforma... Am zambit la mine larg, din oglinda de pe usa deschisa a sifonierului... Aproape nu m-am recunoscut... De regula sunt incrancenata si cu vreo jugulara ramasa atarnata printre dinti... Ma gandesc la copiii de la scoala, cam lenesi uneori, rasfatati si capriciosi, pe care, de zile in sir ii urmaresc amuzata cat de incet se misca, descoperind, de fiecare data, ca si mai incet de-atat nu e doar o expresie... Cu ceva timp in urma i-as fi incolonat riguros, fara alt rezultat vizibil in afara venelor umflate de la tamplele mele... Acum ii privesc aproape cu duiosie cand m-anunta ca au obosit si vor o mica pauza... Va inteleg, le spun...

Asa cum ziceam, inca mai gresesc, dar tu in iubirea-ti enorma, n-o sa te poti supara pe mine. Intre zapezi si primaveri grabite, intre un vis si altul, intre iubiri nerostite si imbratisari constiente, intre doua singuratati legate la gat cu acelasi fular calduros, se intampla sa opresc uneori timpul si sa incurc realitatile.
Nu te necaji!

10 comentarii:

danielle spunea...

Este cel mai frumos fragment care descrie iubirea pe care l-am citit in viata mea. Si, pe care, nu ma mai satur sa-l recitesc..
Desi insuportabil sentimentul iubirii datorita intensitatii lui, este inutil sa-l vindecam vreodata cu un antidot. Asa cum spui tu, "chiar de s-ar inventa antidotul, si nu l-as folosi!" In fond si la urma urmei, iubirea este insasi un antidot pentru orice boala . Daca am stii cu totii acest lucru am incerca sa starpim ura din suflete si sa daruim iubire neconditionata fiintelor din jurul nostru..
Pupici!
Dana C.

aleaN spunea...

ce frumos...

aleaN spunea...

...aproape poetic

aleaN spunea...

foarte frumos...

Dana spunea...

@ dana ... asa cum banuiam, sub chipul leoaicei feroce se ascunde un suflet romantic...:)
Multumesc pentru ceea ce spui, iubirea (ca si lipsa ei) naste uneori fragmente ce ating sufletele vecine.
Ma inclin in fata acestui sentiment fara de care n-as putea trai.

Dana spunea...

@ aleaN ... aproape de varf, si din nou inapoi. Sisif mi-e prieten...

Liviu spunea...

Literatura ta e extraordinara. Sunt prea post modern ca sa mai pot fi clasic, dar randurile tale imi astern pe suflet anii in care scriam poeme intregi inchinate lui Eminescu. A fost un timp frumos. Si de cate ori ma opresc sa citesc postarile tale, imi aduc aminte de varsta mea poetica.

Anonim spunea...

Superb

Dana spunea...

@ Anonim ... multumesc, dar mi-ar placea sa stiu cine face aprecierile! :)

Dana spunea...

@Liviu ... raman o romantica incurabila, desi uneori visarea dauneaza grav sanatatii!:)