miercuri, 18 martie 2009

Despre forta si slabiciune...cu ingaduinta

« Nu duşmanii sunt cei care ne ameninţă, ci propriile noastre slăbiciuni. »
V. Butulescu

Ştiaţi ca lumea nu se imparte in femei si barbati, ci in oameni apti sa-si recunoasca putintele, dar mai ales neputintele si oameni care se sufoca de propiile slabiciuni si frustrari ? Ceea ce m-a facut mereu sa cred ca exista oameni puternici si oameni slabi. S-o luam didactic :
Aparent fragile si firave, fiintele puternice au mersul linistit si vorba domoala. Pot sa îmbrace sufletele goale si-s gata oricand sa domoleasca furtunile gandurilor, sa plasmuiasca pacea pe cerul constiintei, sa zambeasca resemnat invidiei, trufiei, rautatii gratuite. Stiu sa taca atunci cand lumea toata vuieste de cainosenie, sa imparta cuvinte suave cand restul sâsâie cu venin. Cei puternici au o lumina aparte in priviri, o relaxare usor enervanta pentru ceilalţi, o detasare de tot ce e apasator, gretos, scârnav si vor insi aşişderea alături, doar forţa lor ii duce mai departe.
Cu paşii mari si sănătosi, cei slabi apasa strasnic pe gatul destinului, doar, doar Bătrânul le va simţi cumva încercarea si-i va lua in seama. Respira puternic, şuierător ca valurile produse sa înfioare, parase, sufletele milostive din jur. Nu suporta oameni forte in dreapta lor, cum altfel le-ar mai conduce ei, viitorul?...Vor marionete pe care sa le-nveţe cum sa joace „corect”, pe scena vieţii. Cu capul veşnic plecat, trag cu ochiul de vultur si ţes iţe bine ticluite. Mirosul cald, de sânge, le e mai ştiut ca propriile vise si fac cumva sa vadă victime si acolo unde sacrificiul inca nici nu s-a înfăptuit. Bieţii!

Uneori, in jungla asta cotidiana in care ne zbatem febril, ni se poticnesc orele in buruienele otrăvite crescute in jur, suntem forţaţi sa degustam pocalele cu lichid gălbui, amar, de fiere. Poate chiar norocul, puterea, tăria ne sunt terfelite prin minciuni si neîncrederi, dar se uita ceva: cei puternici au slăbiciunea de a cădea, dar si
forţa de a lupta mai abitir cu propriile neputinţe, de a o lua de la capăt cu forte si mai mari...puterea lor vine din curajul de a se ridica si, resemnat si matur, de a zâmbi acelora care învaţă sa lovească înainte de a obloji, de a judeca înainte de a înţelege, de a vorbi despre ura si urâţenie, înainte de a ştii ce e dragostea si frumosul, acelora care dau cu pietre in cel care are forţa sa zboare, doar pentru ca el nu se poate ridica de la pământ, acelora care in numele adevărului si-al dreptăţii vad mai uşor paiul din ochiul altuia decât parul din propria privire.
Cu ingaduita spun ca toti suntem putin din fiecare, si-atunci, tac si las suvoaiele sa curga!...

2 comentarii:

Camelia spunea...

oameni care schimba destine..perfect adevarat si foarte frumos scris..si tie felicitari pentru creativitatea pe care o impartasesti ..

Dana spunea...

@Camelia...multumesc si te mai astept!:)