Ani la rand- incolonati ca niste soldatei teribil de seriosi- am ciocanit cu fruntea asudata de marea fereastra a lumii cerand, implorand momente de liniste si echilibru. De impacare cu lumea si cu mine. De pace cu mine, in mine. Am obligat Inaltul sa-mi traseze linia de plutire. Inutil!
Am facut atunci un exercitiu necesar: cunoasterea de sine. Mi-am tapetat inauntrul cu oglinzi uriase si-am facut apoi un pas in spate. M-am desprins. M-am disecat si analizat cu atentia si rabdarea unui chirurg priceput. Taios si obiectiv. Rece. Cum e alcatuita alcatuirea asta stranie?! M-am invartit in juru-mi cu degetele adanc infipte in obraz si, in final, am cascat ochi exoftalmici si-am strigat ascutit ca pentru altul: Ce utopie! In inocenta mintii de copil, credeam ca egalarea perfecta a talgerelor balantei imi va aduce multumirea de sine. Cu sinele.
Am priceput cu greu ca doar tumultul si clocotul din vine ma face sa simt ca sunt vie. Ca, oricat de sufocant si nociv poate deveni, gustul indoielilor, al problemelor care tanjesc dupa solutii salvatoare, gustul alergarii nebune prin viata, al intoarcerii pe toate fetele a sufletului poate sa ma faca sa simt ca sunt eu. Pentru ca sunt amalgam de indoieli si certitudini, de tradari si credinte, de putere si slabiciune. Am inteles ca mi-s vanzator si vandut in acelasi pachet, ca sunt propriul judecator si acuzat. Calau si osandit.
Am stiut sa nasc idei indraznete doar in nopti de zbucium, am putut sa aduc la lumina vorbe si ganduri doar cand preaplinul meu de viata si dor mi-au asezat condeiul in mana si sufletul in vitrina.
N-am stiut sa visez cu aripile larg deschise decat atunci cand orice speranta mi-a fost tavalita prin praf. Calcata ca pe-un gandac, in picioare. Miracolele mele nu s-au ivit decat in cele mai intunecate nopti fara luna. Fara stele norocoase.
Am indraznit sa fiu cu adevarat femeie numai atunci cand m-au incoltit deziluziile, am fost tare doar cand mi-am admis slabiciunea in bratele omului iubit, surprinzator, dar eu am stiut sa fiu puternica doar cand am fost la pamant.
Nu cer in genunchi victorii muncite, zbateri si iubiri castigate greu, in tiebreak, dar azi nu ma mai revolt in fata a ceea ce sunt.
Nu intrebati, caci azi continui sa repar fericiri defecte, sa bat poteci prin tara minunilor si sa ma predau cand si cand in fata propriului eu.
Dezgolita in fata ochilor mei, azi nu ma mai pot ascunde dupa paravane ieftine de hartie colorata.
11 comentarii:
Multumesc frumos pentru comentariu. Ma bucur enorm ca iti place sa revii pe blogul meu. Imi place ce scrii. Mesteresti bine cuvintele, dar si imaginile. Bonne chance a venir!
@Alina...multumesc! Mestereala e a doua mea natura:).
"...Dezamagirea este de multe ori o consecinta a lipsei de realism si de evaluare corecta.
Dar de evaluare a imprejurarilor, a posibilitatilor, a raporturilor cu oamenii.
Dezamagirea atenteaza asupra echilibrului nostru pe care ni-l dorim din toata inima si a carui nostalgie o are tot mai puternic omul contemporan.
Parintele Arsenie Papacioc spune: "Echilibrul este starea in care esti stapan pe tine insuti: a fi stapan pe tine insuti de pe o pozitie mantuitoare."
De multe ori, nu numai imprejurarile, care pot fi "obiective" - si ce mult ne place sa dam vina pe ele ! -, ne rascolesc si ne dezechilibreaza, ci o facem noi insine, pacatuind prin exces de entuziasm. Prin valoarea acelei premise, proprie crestinismului, numita realism, in care nu prea excelam noi, romanii.
Pornim cu mare avant la lupta, insa ostenim repede. De aceea cred ca ar fi bine ca urmatoarele cuvinte, apartinand lui Baltazar Gracian, sa fie memorate indeosebi de oamenii tineri si sa constituie un subiect de meditatie: "Fa-ti o idee cuminte despre tine si-ale tale. Si mai ales cand incepi sa traiesti. Toti isi fac despre sine o idee inalta, si cu atat mai mult cei ce sunt mai putin; isi viseaza fiecare soarta si se inchipuie drept un miracol. Speranta se avanta nesabuit, iar apoi experienta nu implineste nimic; dezamagirea realitatii adevarate e cazna inchipuirii desarte..."
Realismul nu-i meschinarie existentiala, ci perspectiva corecta.
Iar viata nu e doar performanta. Mai mult: e normalitate, e medie.
Si sunt convins, crestineste vorbind, ca e mai viu, mai frumos, mai implinitor si mai autentic sa traiesti (sa fii, adica, om normal, "obisnuit") decat sa te distingi.
Sunt convins ca e mai fericit omul care si-a pus geniul in viata si a lasat pentru "opera" talentul.
Lumea in care traim - dar si lumea dintotdeauna - cultiva performanta, originalitatea cautata, excentricitatea, iesitul din comun, paradoxul. Oamenii care sfideaza media constituie un etalon si un ideal. Numai ca "o viata de exceptie", cum se intitula un volum de versuri de la sfarsitul anilor '60, vanata cu orice pret, poate sfarsi intr-o crunta dezamagire, daca nu chiar mai rau.
Cel ce isi intuieste masura, adevarata masura, cel ce cumpaneste intre realitate si nazuinta e un om fericit. Pentru ca blestemul nerodirii nu e consecinta unei sterilitati organice - toti suntem daruiti cu ceva -, ci a orgoliului conjugat cu necunoasterea de sine.
Reintorcandu-ma la Parintele Arsenie Papacioc, intrebat de un publicist care-i marturisea ca nu-l lasa sa doarma propriile-i insatisfactii, i-a raspuns: "Multumiti-va cu daruri mici. Conteaza daca ati realizat bine ceea ce ati facut. Nu conteaza cantitatea."
Daruri mici nu inseamna "minore", ci veritabile. A dobandi echilibrul din trairea vietii adevarate, normale sau "obisnuite" nu-i o rusine, ci un privilegiu."
Buna Dana,
Acest pasaj - parte dintr-un articol mai amplu -, nu-mi apartine, ci este rodul gandirii unui om pe numele sau Dan Ciachir.
Sper sa-ti fie de folos.
Un vechi prieten,
aleaN
@aleaN...bine ai revenit!
Frumoase vorbe spuse de mari oameni, ceea ce citezi tu acolo. Nu am pretentia ca detin atata intelepciune:) e drum lung pana acolo.Dar face bine sa le-auzi.
Citeam azi ceva din A.Blandiana care spunea ceva asemanator
" Suntem mereu in drum, inaintand incet, facand un pas spre telul crezut cu tarie, si pe al 2-lea pt a ne convinge ca telul exista. Suntem mereu in drum[...]Iata secretul ironic al echilibrului nostru"
@Dana...Telul oricum exista sau trebuie sa existe unul, pentru oamenii hotarati in viata.
Adevarat ceea ce a spus Ana Blandiana, insa nu stiu in ce context a facut afirmatia. Inclin sa cred ca telul la care facea referire se confunda cu iubirea aproapelui. Nu stiu, poate ca ma insel. Acest aspect nu il poti elucida decat tu. Daca este ceea ce cred eu, atunci Ana a gandit corect si frumos...
Trebuie sa fim convinsi de existenta Iubirii. Si atunci vei fi cu adevarat fericita.
Cu drag,
aleaN
@aleaN... A.Blandiana-Calitatea de martor
Buna Dana,
Ce poeta fantastica,
ce om minunat,
ce carte extraordinara.
In adevar, extraordinara...
[De fapt, nu stiu daca ti-am mai spus (cu siguranta le-am spus-o elevilor mei), cred ca daca ar fi existat un Premiu Nobel pentru Poezie (stiu, exista pt. Literatura) Ana Blandiana l-ar fi meritat. Indubitabil.
Dar si fara el, fara premiu, tot o iubesc. Si asta cred ca este cel mai de pret premiu al ei...Noi, cititorii, iubitori de poezie. Iar Ana Blandiana simte acest lucru, cu siguranta.]
Da, nu m-am inselat cu privire la ceea ce am spus in mesajul trecut.
"Nu existam, ci existam spre ceva...
Pentru a tinde spre fericire trebuie sa credem ca fericirea este posibila, pentru a ne apropia de adevar trebuie sa credem ca adevarul poate fi spus."
"Prietenia ca si iubirea se verifica prin forta adevarului nedisimulat.
...Dragostea se hraneste doar cu adevaruri." (Ana Blandiana)
Vezi, totul se leaga.
Nu stiu daca te-am suparat in unele din comment-urile mele, dar iubesc o relatie de prietenie si criticismul meu, poate, a fost perceput altfel.
Dar asta a fost semnul dragostei mele.
Cu drag,
aleaN
P.S. Chiar daca sunt prins cu treburi in Mediterana am citit aseara aproape un sfert din carte. Pe net, desigur.
Este, in adevar, plina de...farmec.
@aleaN...ma gandeam ca o sa cauti cartea si o s-o citesti. Ma bucur ca ti-a placut. Da, si pentru mine Ana Blandiana inseamna mult. E sincera. E profunda. E autentica.
Cat despre critici, nu ma supara cand inteleg ca sunt constructive.
PS. Astept povestile despre Mediterana, caci m-ai facut curioasa!:)
Buna frumoaso,
La ora asta, soarele straluce ca o lamaie coapta.
Jurnal de bord:
Soare,cer partial acoperit
Vantul bate din sector SE cu 7 mph
Temperatura aerului: 29 C
Temperatura apei: 22 C
Zona costiera franceza
Echipaj mixt...
Scuba diving
Recoltare de probe lab
...mare
...libertate
...pescarusi
...dor
Cu mult drag,
Alexandru
@aleaN...wow, te invidiez!Trebuie sa fie fascinant!
Dana,
Este fascinant atata timp cat iti place ceea ce faci si lucrezi cu pasiune, cat timp inveti lucruri noi si esti pe acelasi prag de "adancime" cu coechipierii tai.
Cu drag,
Alexandru
P.S. Iarta-mi intarzierea in raspuns, dar am fost putin legat cu lucrul in lab.
Trimiteți un comentariu