Sunt bine.
Ma fonfai pe nas usor fandosit, in acord cu toamna asta cumva ciufulita si nehotarata, trag de mine in fiece zi sa pot mai mult si mai bine, trag de ploape dimineata cand de fapt e inca noapte si-ar trebui sa ma rasfat in asternuturile calde, usui toate gandurile ce duc spre zari straine, potrivnice si afurisite, miorlai mereu ca trece totul prea repede, ca uite nici nu s-a pierdut bine vara prin lume, ca vremuri galbui cu amigdale zburlite si sambete mofluze si plouate imi ciocane in viata, biciui pe spate visele sa alerge mai iute spre nici eu nu mai stiu ce si inramez doruri sa-mi tina de urat peste iarna.
Sunt bine.
Naucesc asistenta cu tacerea si rabdarea mea, ma astern de buna voie pe liste la dezintoxicare si astept secunda cand orice urma de drog-iubire de unica folosinta- va fi desprins din mine. Stiu, fireste, ca intoxicatiile sentimentale nu mor usor, ca se lasa cu orbecaieli prin ceturi groase si dinti inclestati, dar nu contenesc sa-mi spun ca de luni ma las de viciul asta.
Sunt bine.
N-am timp nici sa vorbesc cu mine, nici sa ma las mangaiata de iubirea bunicii, iar de privit in oglinda ma feresc. Ma risipesc continuu sub imperiul prezentului, al urgentei, al grabnicului. Totul fac indata si sunt gata sa ma multiplic in mii de trupuri ca sa savarsesc certitudini. Construiesc, zugravesc, cioplesc. In mine.
Sunt bine.
Ridic zilnic sangele la temperturi aproape letale, inghit hapuri sperand la tamaduiri spectaculoase ale sufletului si stiu sa sfartec pana la os, fara mila ori urma de regret, orice nazuinta. Sterg sudoarea asezata in straturi pe frunte si-mi vad mereu de drum. Cu zambetul pe buze si inima facuta tandari de drum.
Sunt bine.
Mai ciocane uneori sufletul in acoperis si se tanguie de moarte, ma bate la cap sa-l ridic, sa-l oblojesc macar cu vorbe inventate, dar sunt prea grabita sa-l uit acolo adanc, si-atunci ii strig de sus, ca de pe alta lume...sunt bine, vezi-ti de drum!
