Parfum de toamna

Dimineata, cand noaptea inca se tolanea puturos in culcusu-i, am incercat sa ghicesc planurile inaltului. Cu ochii aruncati deasupra pe furis, mi-am strans aproape de corp rochita mult prea subtire pentru orele fragede, am infasurat esarfa purpurie in jurul gatului si-am ghemuit degetele la adapostul sandalelor. Ridicata in varful picioarelor, am dat la o parte cu mana, atent si delicat, picaturile de ploaie si i-am soptit la ureche ca e inca devreme. Ca inca vreau raze impretite in par, ca zilele n-au intrat de tot la apa si inca plamadesc vise masurate in stele.

Sa aiba rabdare. Sa ma vindec si sa astern iar in camari amintiri de peste vara, de peste timp. Sa-mi dea ragazul sa mai bat o data la usa fericirii. Poate acum a ajuns si ea din peregrinarile-i nesfarsite si stie sa se daruiasca.

I-am propus sa-i dau preaplinul meu pe preagolul ei, s-o luam incet, sa risipim culorile sterse, sa netezim cararile luminate doar de intunericul din mine. Sa ma-nvete sa refac stopii astia reci in fluturi albi...in aer si-n stomac...

I-am vazut zambetul si i-am simtit mana puternica cum ma asterne cu picioarele intregi pe pamant. I-am adulmecat imbratisarea aspra si-am auzit-o suierand...si totusi vine toamna...si tu o simti si o ingani...

Azi, cerul a apasat ingrozitor. Am incercat sa ma dau la schimb pe-o zi de vara, dar n-a mers. Ceasornicul ce ne masoara destramarea n-a vrut sa stea in loc. Nicio secunda.