Leac pentru suflet exista?

Habar n-am cum functioneaza medicina asta, moderna ori traditionala, si cine face statistici si liste cu medicamente si boli.
Stiu doar sa alerg la sertarul cu buline tamaduitoare daca vreo durere surda imi sfredeleste tamplele ori imi sfaraie nervii din masele. Pot sa-mi las bataile inimii masurate de aparate tot mai mici, dar teribil de istete cand gheare dusmanoase mi se infig in gat, iar banala respiratie devine o povara. Am invatat ca ceaiul putin rasfatat cu lamaie si miere o sa tavaleasca prin praf raceala si-o sa dea cu ea de pereti. Că picioarele ori mainile rupte se aseaza frumos la locul lor cu putina durere si mult ghips sidefos pe care toata lumea simte ca trebuie sa-si lase amprenata colorata, asa ca sa tii minte perioada cumva rigida a existentei tale.
Bunica imi stivuieste an de an in camară plante aromate de tot felul nascute sa lecuiasca orice suferinta. Le ordoneaza in saculeti de panza si le deseneaza etichete care sa-mi faca cu ochiul cand vreo sclifoseala a vietii imi da tarcoale.
Dar nu pricep de ce nimeni pana acum nu s-a gandit sa treaca dorul pe lista unor boli. De ce se cauta remedii fel si fel pentru orice chin, dar nu si pentru zbaterile inimii. De ce pansamente doar pentru trup, nu si pentru suflet?
Si nu inteleg de ce primesc concediu cand imi frige fruntea ori ma zgaltai de frig, cand nu pot manca ori am insomnii, cand vreo masea nabadaioasa imi umfla si desfigureaza chipul, dar nu pot opri activitati insemnate ori marunte pe motiv de dor sincer, curat.
De ce pot lipsi de la serviciu, pot sa fac bai fierbinti si sa ma tolanesc in pat cand trupul mi-e in suferinta, dar trebuie sa ma conduc spre ale mele, sa alerg in colo si-n coace mereu cu zambet pe buze, sa tin discursuri si sa gesticulez ferm, cand dorul imi nauceste mintile, si sufletul?
De ce n-am voie sa mananc inghetata daca am milioane de ace in gat, de ce accept pesmetii ca unica hrana cand inauntrului nu-i arde de nimic, dar trebuie sa inghit departari cu lacrimi in coltul ochilor si nu pot sa ma ascund in fundul pamantului cand nu mi-e a vorbi ori a zambi?
Cand iti izbeşti tâmpla de slăvile nefericirii trufaşe, ar trebui sa nu ai voie sa conduci, sa te prezinti la examene ori sa operezi, sa tii pledoarii sau sa umbli cu substante toxice, asa ca atunci cand trupul ti-e anesteziat de-un medicament util, dar aspru... De ce sa fii scuzat pentru sfarseala trupeasca, pentru paloarea din obraji si moleseala miscarilor, dar nu si pe motiv de foame sufleteasca? De dor.
De ce medicii sunt oricand gata sa-ti insire sfaturi despre ce e bine sa faci pentru sanatatea trupeasca, sa-ti ofere tratamente vindecatoare, dar niciunul nu-si munceste ascutisul mintii sa gaseasca antidotul pentru suflet? De ce nu inventam paturi groase de învelit sufletul înfrigurat si hapuri care sa ne invete sa uitam neputinţa?
Vreau ceaiuri oricât de amare care sa ştie sa ostoiască aleanul. Si dorul. Şi râvnirea.
Da, cineva ar trebui sa treacă dorul pe lista unor boli!