Metamorfoza... impusa

Azi a plouat torential, dar nu-i bai de aici, de jos, ploaia nu se simte. Peste intinderea nesfarsita, picaturile uriase cazute de pe obrajii inaltului nu sunt decat apasari ce deseneaza cercuri perfecte... Doar griul cerului a strabatut pana aici si mi-a infiorat o clipa solzii. Doar in momente de-astea ma revolt zi-mi zic ca niste ploape mi-ar fi fost de folos, m-ar fi ascuns chiar si pentru o clipa de plumburiul asta! In fine, mi-am incordat mustatile si-am pornit in calatoria mea zilnica. Multa agitatie, probabil vanticelul pornit ce-si facea de cap deasupra, agita spiritele si dedesubt. Un calcan botos devora in liniste ceva guvizi naivi ce-i dadeau tarcoale...Prostanacii, atrasi de aparenta lui platitudine se apropiau prea mult... de, asa e peste tot, ce-i mici sunt inghititi repede cand nu-s atenti! Mi-am vazut de drum, stiam ca pana si el are zile mai bune.
Trei scrumbii suple isi etalau stralucirile metalice si discutau de zor despre deficitul de alge savuroase, datorat poluarii tot mai amenintatoare. Incruntate deja, erau decise sa creeze un sindicat, sa faca greva daca e nevoie, dar sa-si salveze caminul. Si urmasii. Atras de discutie, batranul stavrid plutea somptuos spre grup, aducand cu el bancul intreg. Cu totii hotarasc sa deseneze pancarte si sa le poarte in spate in drumul lor spre suprafata...poate daca marea va fi intr-o zi plina de lozinci mieroase, nascute pe luciul apei, cineva va vedea si-i va lasa in pace... Bietii!
Mama delfin nu intra in discutie...joaca ei cu puiul, lectia ce i-o da parea mai atractiva, mai importanta. E felul ei de a salva viitorul. Imi zambeste complice - si pe mine m-a facut candva sa iau viata ca joc...imi zicea sa ma las pe spate, sa privesc cerul tivit cu stele si sa astept ziua cand prima va cadea si mi se va aseza pe frunte...
I-am zambit la randu-mi si-am lasat-o sa nasca alte vise in suflete.
Mi-am aruncat inotatoarele sub cap, am incercat din nou pluta cu fata spre marea de sus... si mi-am amintit de ziua cand m-au primit aici...in lumea din adancuri, cand m-au invatat sa nu ma sufoc fara aer, sa nu cedez fara tot ce stiam ca-i omenesc a avea. Sa nu ma mai tem de cadere. Sa transform plamanii in branhii, sa nasc solzi protectori si sa invat sa tac. Sa inec cuvintele si-apoi sa le sap morminte in nisipul de pe fundul marii. Sa-mi fie dor sfasietor doar de secundele cand ies deasupra si-mi hranesc trupul firav cu stropi de aer, niciodata de fiinte vii! Sa iubesc ecoul chemarilor din adanc, niciodata catrenele perfide venite de deasupra!...
Am lasat terestrul cu nedreptatea lui absurda si-am ales sa plutesc in mari cand calme, cand tulburi... asa in cautarea tihnei vesnice...

Scotocind printre amintiri...

"Ce mi-a placut odata imi place intotdeauna, pentru ca optiunea mea este motivata. Fie ca urasc, fie ca iubesc stiu clar de ce..." (Diderot Scrisori catre Sophie Volland)

Nimicuri valoroase atent stivuite in camara sufletutului, maruntisuri fara pret puse bine in cutii frumos colorate... asta am adunat in ani de mers pe jos prin propria-mi viata.
Nu ma atasez de lucruri fara viata, fapturile mi-s mai dragi, asa cu bunele si cu relele lor, dar scrisori induiosatoare de adolescenti revoltati, flori de colt presate intre foi imaculate candva, ingalbenite azi, carti postale aduse ori primite de prin lume, pagini cu versuri tremurande in fata eului trantit la pamant, proze mazgalite in nopti de nesomn, facute ghem, mangaiate apoi sa se-ndrepte... m-au facut cumva sa le pastrez.
Jurnalele nascute cand inca nici nu ma dezmeticisem bine si nu prea stiam gustul lumii asteia, de fapt niste caiete mici, dictando, imbracate in hartii frumos desenate, in care seara de seara notam vise si teluri pe care juram sa le-ating, destinatii spre care stiam ca-ntr-o zi am sa zbor, rugaciuni de imbunare a destinului, colaje de stihuri ciufulite, si decupaje ciudate...toate dorm acum linistite si-mi zambesc uneori cu intelepciunea cuiva care stia dintr-un inceput ce-avea sa se intample... Nu m-am indurat sa le omor, ci le-am purtat cu mine zi de zi chiar si azi cand tehnologia impune aproape renuntarea la albul foii si albastrul cernelei. Nu! Nimic nu poate atinge sublimul penitei care saruta hartia casta fasaitul usor pe care il lasa in urma...literele care se nasc acum si aici din mana ta... Nicio singuratate n-a fost totala cu ele alaturi. Ele mi-au stiut avanturile, temerile, amorurile si neamorurile, mi-au fost oglinda in care uneori am parut frumoasa si apta de orice, alteori hada si neputincioasa...dar mereu eu, eu cu fetele mele, neslefuite, nelustruite, fete ale omului facut dupa asemanarea divinului, dar doar dupa asemanarea lui...
Ce n-am facut... N-am colectionat nicicand oameni, n-am facut liste pe care sa bifez apoi cu trufie, am adunat in schimb doruri sfasietoare si iubiri traite adanc, himere ale sufletului si pacate de a fi crezut un pic prea mult. Fleacuri care au ivit zambetele pe chipul meu, pasteluri ce-au dat culoare vietii mele uneori usor incolora, firimituri de fericire...
Cutiile tantose cu amintiri stau frumos asezate pe rafturi si din cand in cand imi fac siret cu ochiul si stiu... trebuie sa ne intalnim, sa ne luam de mana si s-o pornim in calatoria spre trecut, spre centrul... Sufletului.
Voi? Ce-ati strans in ani si nu va indurati sa dati de-o parte? Iubiri? Frustrari? Fericiri? Nimicuri colorate ?

Je Suis Malade

Pentru cunoscatori. Pentru iubitori. Pentru iubiti si neiubiti. Pentru indrazneti si capete plecate. Pentru nopti albe si zile negre. Pentru dimineti timpurii in bratele iubirii. Pentru uitare. Pentru lacrimi de sange si zambete vinovate. Pentru incercari si esecuri. Pentru victorii. Pentru visatorii bolnavi si pentru pagmaticii sanatosi. Pentru ridurile de sub ochii tristi. Pentru tamplele ninse. Pentru vocile stinse. Pentru sufletele invinse. Pentru avut si neavut. Pentru moarte. Pentru viata. Pentru curaj si frica. Printru toti "bolnavii" lumii.
Pentru antidotul inca neinventat. Pentru sarea din lacrimi, pentru pelinul din gand.
Pentru oricine stie si intelege ce spun :

http://www.youtube.com/watch?v=jfNQ6mJ6cgE


Pentru linistea spiritului. Pentru pierduti in furtuna. Pentru ceea ce-am fost si ceea ce sunt. Pentru rosul din ura si din iubire.
Inchin!

Trebuie sa existe o cale !

Pentru ca ultimele postari au vizat invingatori si invinsi, dar mai ales pentru ca tonul era usor pesimist, am fost mustruluita zdravan si trasa de urechi, caci oamenii altfel ma stiu pe mine. Inbox-ul a fost serios hranit cu diverse comentarii si mail-uri din care indraznesc sa citez: "Un invingator infrunta provocarile una cate una, un invins le evita.
Un invingator promite, isi da cuvantul si si-l tine, un invins face promisiuni,dar nu da nicio asigurare, iar cand nu poate, cauta justificari.
Un invingator spune - Trebuie sa existe o cale-, un invins zice -Asa mi s-a intamplat intotdeauna-.
Un invingator este o parte din solutie, un invins e parte din problema..."
Am stat stramb si-am judecat drept: am infruntat bunele, dar mai ales relele cu bratele deschise? Am fost mereu gata s-o pornesc chiar si pe jos spre tintele propuse? M-am julit si m-am ridicat, am pansat si-am mers mai departe? Am strans din dinti si-am luptat fara frica cu neputintele mele? Am acumulat stocuri gigant de speranta si-am aruncat cu noroi in deznadejde? Am crezut?
Luminata de revelatii unice, am zambit in fata celor trecute si mi-am zis atunci ca numai cine n-a vrut, n-a putut, n-a incercat, n-a crezut, n-a luptat... e un invins.
Acum stiu sau mi-am amintit ca iubirea curata, adevarata, neterfelita prin minciuni si neincrederi, nu se lasa invinsa. Acum stiu: caderile nu inseamna neaparat infrangeri, asa cum semetiile nu-s constant victorii. Puterea, taria, valoarea...stau in curajul de a te ridica, de-a crede din nou, de a lupta mai abitir cu propriile neputinte. De-a o lua de la capat cu forte si mai mari...
Nu ma mai tem de nimic din ce mi-ar putea face semenii, si nu ma mai indoiesc de noroc.
In mine e puterea. Trebuie sa existe o cale!

The Winner Takes It All - Meryl Streep

Rugaminte...

The gods may throw a dice
Their minds as cold as ice
And someone way down here
Loses someone dear
The winner takes it all
The loser has to fall
It's simple and it's plain
Why should I complain.
Vedeti, voi, asa e in viata, cazi, te ridici, esti invingator sau ratacesti pe mari de tristete, ai, n-ai, vrei sau e prea mult...asa e-n viata, darul asta primit fara consultari preliminare... Joci roluri sau cartile destinului, cu degetele incrucisate, doar, doar ruga ti-e ascultata de fruntile luminate de mai sus... Te bantuie fantome ale trecutului, te legi la ochi si te-arunci in tumultul care macina...pleci capul pentru greseli fatale, insangerezi genunchii si conturezi matanii largi, iarti dureri fara liman si fara salvare si continui dansul nebunesc...

"Cercetatorii americani lucreaza la un proiect care vizeaza fabricarea unei pastile care poate produce... dragostea! Vom putea cumpara pastile si licori care ne vor face sa simtim aroma dragostei..." Nuuuuuuuu, am strigat in linistea masinii mele si-am strans puternic volanul inghetat, firesc pentru 6 dimineata... Cu tot pelinul si lacuri de lacrimi amare, cu toate zambetele lipite resemnat pe buze, cu toata nefericirea rasucita adanc in inima inocenta odinioara, nu admit surogate care sa-mi produca Iubirea. Vreau senzatia nebuna cand degetele-ti sunt atinse rece ori firebinte de palma mai mare ca a ta...vreau zboruri spre inalt ale fluturilor din stomacul meu si-al lui cand chipurile si fericirile ni se ating...vreau nevinovatia din privirile noastre si bucati de speranta prinse tandru in par, de mana lui. Vreau forta de-a spune lumii intregi " Iubesc, am curaj si mă tem!" Vreau sa cred in pereche si in puterea ce ea ti-o da. Nu vreau pastile sau arome, tincturi sau prafuri magice, gata sa-mi suceasca mintile si sa-mi infloreasca sufletul!
Oameni buni, inventati masini si nave si popoare si ce-oti mai vrea voi, dar lasati-ne darul asta, singurul care ne aminteste, macar din cand in cand, ce inseamna sa fii Om! Lasati-ne sa ne infioram pentru ca asa ne spune sufletelul avid si infometat, nu pentru ne-a fost programata iubirea de-o pastila. Lasati-ne gratia si maretia de a alege singuri, chiar de-ar fi sa si gresim uneori!....Sa fim eroii sau lasii vietii noastre. Noi.

Vedeti, voi, asa suntem noi uneori... naivi sa credem ca daca joci dupa reguli oneste si clare, castigul ti-e asigurat, ca iubirea naste iubiri si mai mari, ca dragostea aceea, unica si curata, nu se lasa invinsa de neputinte, terfelita de trufii si rautati, calcata de picioare straine ei... asa suntem noi, neputinciosi uneori, mareti altadata...
Cu toate riscurile, insa, cu tot noroiul aruncat in fata, cu tot veninul din pocale...lasati-ma sa cred ca Iubirea e ceva ce ne apartine... ce-mi apartine... ca e secretul ce macar din vreme in vreme, ne lasa sa atingem gratia divina...

A fost luat destul, de data asta, nu admit sa se mai ia totul !!!

The judges will decide
The likes of me abide
Spectators of the show
Always staying low
The game is on again
A lover or a friend
A big thing or a small
The winner takes it all...

Pariul cu mine

Ma joc de-a viata. Si de-a moartea. Ma joc zilnic innodand taceri si zbierete sfasietoare. Forte si slabiciuni femeiesti. Cu arcuri frumos lustruite, vanez viata, bat din picior si oblig destinul sa ma faca fericita.
Eu, "animalul ganditor", femeia prea realista sa spere, dar prea optimista sa n-o faca, renunt sa-mi mai ignor intelepciunea inimii si promit ca intr-o zi sa-mi calc pe mandrie si pe suflet si sa admit in fata lumii jupuite de alb si puritate ca iubirea nu-i asa rea, nu-i de lepadat si nu te face vulnerabil, mic si neputincios.
Promit sa otravesc neputinta de a mai vrea si sa accept inacceptabilul.
Sa daruiesc cupoane de penitenta celor cu inima sugrumata de furii si frici. Sa-i las pe ei sa se priveasca cu capul plecat in oglinda, iar eu sa stau dreapta in fata anilor si inimii mele...
Sa fiu prima intemnitata din cauza de necredinta si temere.
Sa-mi iert toate secundele in care mi-am sarbatorit suficienta, in care am ridicat statui lucitoare, dar false in cinstea ideei ca sunt indeajuns de buna.
Sa-mi incetinesc putin avanturile si ascutisurile vointei si sa ma las ridicata de jos si purtata pe brate. Ajutata, acceptata, adorata pentru arhitectura inimii mele. Nu-i rau ca macar din timp in timp sa fii cel salvat...

Acum, la inceput de an si de drum...vreau puterea sa „ caut un drum intre naivitatea de-a iubi totul si nenorocirea de-a nu iubi nimic”... Atat.