Scotocind printre amintiri...

"Ce mi-a placut odata imi place intotdeauna, pentru ca optiunea mea este motivata. Fie ca urasc, fie ca iubesc stiu clar de ce..." (Diderot Scrisori catre Sophie Volland)

Nimicuri valoroase atent stivuite in camara sufletutului, maruntisuri fara pret puse bine in cutii frumos colorate... asta am adunat in ani de mers pe jos prin propria-mi viata.
Nu ma atasez de lucruri fara viata, fapturile mi-s mai dragi, asa cu bunele si cu relele lor, dar scrisori induiosatoare de adolescenti revoltati, flori de colt presate intre foi imaculate candva, ingalbenite azi, carti postale aduse ori primite de prin lume, pagini cu versuri tremurande in fata eului trantit la pamant, proze mazgalite in nopti de nesomn, facute ghem, mangaiate apoi sa se-ndrepte... m-au facut cumva sa le pastrez.
Jurnalele nascute cand inca nici nu ma dezmeticisem bine si nu prea stiam gustul lumii asteia, de fapt niste caiete mici, dictando, imbracate in hartii frumos desenate, in care seara de seara notam vise si teluri pe care juram sa le-ating, destinatii spre care stiam ca-ntr-o zi am sa zbor, rugaciuni de imbunare a destinului, colaje de stihuri ciufulite, si decupaje ciudate...toate dorm acum linistite si-mi zambesc uneori cu intelepciunea cuiva care stia dintr-un inceput ce-avea sa se intample... Nu m-am indurat sa le omor, ci le-am purtat cu mine zi de zi chiar si azi cand tehnologia impune aproape renuntarea la albul foii si albastrul cernelei. Nu! Nimic nu poate atinge sublimul penitei care saruta hartia casta fasaitul usor pe care il lasa in urma...literele care se nasc acum si aici din mana ta... Nicio singuratate n-a fost totala cu ele alaturi. Ele mi-au stiut avanturile, temerile, amorurile si neamorurile, mi-au fost oglinda in care uneori am parut frumoasa si apta de orice, alteori hada si neputincioasa...dar mereu eu, eu cu fetele mele, neslefuite, nelustruite, fete ale omului facut dupa asemanarea divinului, dar doar dupa asemanarea lui...
Ce n-am facut... N-am colectionat nicicand oameni, n-am facut liste pe care sa bifez apoi cu trufie, am adunat in schimb doruri sfasietoare si iubiri traite adanc, himere ale sufletului si pacate de a fi crezut un pic prea mult. Fleacuri care au ivit zambetele pe chipul meu, pasteluri ce-au dat culoare vietii mele uneori usor incolora, firimituri de fericire...
Cutiile tantose cu amintiri stau frumos asezate pe rafturi si din cand in cand imi fac siret cu ochiul si stiu... trebuie sa ne intalnim, sa ne luam de mana si s-o pornim in calatoria spre trecut, spre centrul... Sufletului.
Voi? Ce-ati strans in ani si nu va indurati sa dati de-o parte? Iubiri? Frustrari? Fericiri? Nimicuri colorate ?