Iarna mea

Ninge ca-n poveşti şi-mi vine să zâmbesc, aşa, fără vreun motiv, doar pentru că . Adevărul e ca sunt bine dispusă , poate pentru că e week-end, şi pentru că s-au rezolvat o serie de probleme de-astea, de-ale şoriceilor din cutiuţa gri, pentru c-am primit în dar florile de gheaţă dorite, pentru că toata forfota asta a sărbătorilor m-a atins şi pe mine sau poate că aşa sunt eu, bine dispusă prin definiţie, şi acum nu fac decât să-mi arăt adevăratele culori ...Nu sunt mereu tristă, nu gândesc întruna…
Azi prima dată după multe zile cetoase şi reci, soarele a îndrăznit să mângâie zăpada de pe drum. Şi să-mi bată în ferestră. L-am lăsat să intre, şi o data cu el şi aerul rece care parcă îmi despica nările, pieptul, sufletul...
Am poftă de vin fiert, cu multă scorţişoară, de mere coapte şi de-un cămin scăpărând scântei. Am eu o căbănuţă pe care o tot visez şi unde ştiu c-o să ajung într-o iarnă. Să mai cresc puţin, să mai prind forţe în aripi şi sigur o să zbor acolo. Doar mă ştiţi, mă ţin de cuvânt. :)
Gata, închid fereastra până nu devin eu însămi o stea de gheaţă, şi mă apuc de scris. Am un prieten vechi care aşteaptă veşti. M-am luat cu treaba de a creşte mare, am exersat zilnic mina asta serioasă şi preocupată şi-am uitat să-i scriu. Îl ştiţi sigur,dacă v-aţi păstrat stropul vital de puritate. Bătrânelul acela cu ochi blajini şi obosiţi de lumina crudă a zăpezilor cu care se luptă an de an ca să ne aducă tuturor bucurie.
Vă las, am de făcut inventaruri, bilanţuri, de scăzut şi adunat. De, e final de an. Şi - apoi, de ticluit o misivă convingătoare pentru…Moşul meu.