Sunny Days?

"Ca să-ajung pana la tine, i-am zis vantului:
- Da-mi mana
Si taraste-mă cu tine pana unde poti patrunde
Pana-n zarea-nsangerata unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cat mai degraba,
Haide, vantule, da-mi mana! ...
Ca sa ajung pana la tine i-am zis mortii:
-Mergi-nainte
Si coseste-mi fara mila tot ce-i viu
Si-mi tine calea...
Netezeste-mi muntii-n zare
Si umple-mi de cadavre valea
Dintre ea si mine-
Haide! Haide, moarte mergi-nainte!..." (I.Minulescu- Romanta fara muzica)

I-a legat tandru fularul la gat si i-a sarutat fruntea usor transpirata. (Era soare, dar avea dinti taiosi, iar vantul sufla a zapada...) I-a mangaiat obrazul brazdat de ani si de ascutisuri nedrepte, asa cum o facuse mereu. I-a zambit cald, iar el a sarutat pamantul cu ochii. Ii facea rau sa-i accepte gesturile, invatat sa sprijine cu umerii sai greutatile lumii intregi, dar incapabil sa alerge spre sine. Macar din cand in cand. Posesorul unei inimi de dat, strain, totusi de exercitiul propriei generozitati.
"Alegem trufas uneori, desi mintea ne ciocane in constiinta, iar inima inclina binisor balanta in celalalt sens. Vietile ne palpita de dorinta, tanjim destoinic la randuirea fericirii in straturi pufoase de suflet, dar ne lasam sufocati de mainile neputintei. Iubirea ne umfla sangele in vene, ganduri amestecate ne albesc noptile, dar piatra aruncata in sotronul vietii...cade cumva mereu in casuta gresita...Nu te teme, macar visele te lasa sa zbori oriunde!..."

Nu i-a mai spus, insa nimic din toate astea. Nu si-a mai putut dezlipi buzele pecetluite. L-a vazut pornind spre niciunde cu ochii licarind a deznadejde...
L-a lasat sa se intoarca pe campul de bataie, el...comandantul ostilor ratacite.

http://www.youtube.com/watch?v=WFoEeAs9jyw

Afara si inauntru

Azi e o zi luminoasa, si-mi vine sa zambesc, asa, fara vreun motiv sau poate pentru ca am reusit sa pricep (greu) cum sta treaba cu vartejurile vietii.
Ieri mergeam cu masina spre serviciu, la ora mea cam frageda pentru multi muritori, si pentru prima oara dupa zile multe mi-a intrat soarele in ochi. Brusc si mandru nevoie mare de izbanda lui. E semn ca a venit primavara, si m-am simtit pentru o clipa parte din gasca celor care au facut piramidele sau monumentul de la Stonehenge si care stiau ca a mai trecut un anotimp dupa cum cadeau razele soarelui prin cate un loc special ...
Zilele trecute a fost frig si ceata. Afara si inauntru. Gonind spre scoala ( unde naiba si de ce ma grabesc asa mereu nu stiu!), il ascultampe Baniciu care numara de zor secundele de fericire cu-n ceas de buzunar. Mi s-a parut un pic naiv, onest si avantat, in modul usor ridicol in care ne apar acum cei de altadata. Si am avut o senzatie destul de nesuferita, ca lumea de atunci era noua si mult mai putin complicata, cu mai putini oameni care au mai putine lucruri de cantarit si de decis ...
Era inca intuneric si parbrizul nu voia deloc sa se dezghete, iar Baniciu se incapatana sa numere ploile din 2 in 2...Ma gandeam ca pare venit din alta lume, un dinozaur, ca si mine de altfel, natang si usor prostut, ce inca vorbeste si crede in lucrurile alea profunde si azi atat de neinteresante, azi cand traim fiecare in lumea lui, ca intr-un balon de sapun... vedem ce se intampla afara, auzim zgomotele, dar stam inauntru si privim irizatiile de curcubeu si ne gandim ca asa e totul dincolo, multicolor si diafan. In fine.
S-a mai inmuiat gerul si dumnealui, soarele, ciocane si azi in ferestre. Ma duc sa-mi fac un ceai de ierburi aromate, ca sa pot sa privesc lumea peste marginile cestii.
Sa va fie bine, si sa vi se faca primavara ...Afara si inauntru.

Despre forta si slabiciune...cu ingaduinta

« Nu duşmanii sunt cei care ne ameninţă, ci propriile noastre slăbiciuni. »
V. Butulescu

Ştiaţi ca lumea nu se imparte in femei si barbati, ci in oameni apti sa-si recunoasca putintele, dar mai ales neputintele si oameni care se sufoca de propiile slabiciuni si frustrari ? Ceea ce m-a facut mereu sa cred ca exista oameni puternici si oameni slabi. S-o luam didactic :
Aparent fragile si firave, fiintele puternice au mersul linistit si vorba domoala. Pot sa îmbrace sufletele goale si-s gata oricand sa domoleasca furtunile gandurilor, sa plasmuiasca pacea pe cerul constiintei, sa zambeasca resemnat invidiei, trufiei, rautatii gratuite. Stiu sa taca atunci cand lumea toata vuieste de cainosenie, sa imparta cuvinte suave cand restul sâsâie cu venin. Cei puternici au o lumina aparte in priviri, o relaxare usor enervanta pentru ceilalţi, o detasare de tot ce e apasator, gretos, scârnav si vor insi aşişderea alături, doar forţa lor ii duce mai departe.
Cu paşii mari si sănătosi, cei slabi apasa strasnic pe gatul destinului, doar, doar Bătrânul le va simţi cumva încercarea si-i va lua in seama. Respira puternic, şuierător ca valurile produse sa înfioare, parase, sufletele milostive din jur. Nu suporta oameni forte in dreapta lor, cum altfel le-ar mai conduce ei, viitorul?...Vor marionete pe care sa le-nveţe cum sa joace „corect”, pe scena vieţii. Cu capul veşnic plecat, trag cu ochiul de vultur si ţes iţe bine ticluite. Mirosul cald, de sânge, le e mai ştiut ca propriile vise si fac cumva sa vadă victime si acolo unde sacrificiul inca nici nu s-a înfăptuit. Bieţii!

Uneori, in jungla asta cotidiana in care ne zbatem febril, ni se poticnesc orele in buruienele otrăvite crescute in jur, suntem forţaţi sa degustam pocalele cu lichid gălbui, amar, de fiere. Poate chiar norocul, puterea, tăria ne sunt terfelite prin minciuni si neîncrederi, dar se uita ceva: cei puternici au slăbiciunea de a cădea, dar si
forţa de a lupta mai abitir cu propriile neputinţe, de a o lua de la capăt cu forte si mai mari...puterea lor vine din curajul de a se ridica si, resemnat si matur, de a zâmbi acelora care învaţă sa lovească înainte de a obloji, de a judeca înainte de a înţelege, de a vorbi despre ura si urâţenie, înainte de a ştii ce e dragostea si frumosul, acelora care dau cu pietre in cel care are forţa sa zboare, doar pentru ca el nu se poate ridica de la pământ, acelora care in numele adevărului si-al dreptăţii vad mai uşor paiul din ochiul altuia decât parul din propria privire.
Cu ingaduita spun ca toti suntem putin din fiecare, si-atunci, tac si las suvoaiele sa curga!...

Oameni care schimba destine...

"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."

Exista oameni care schimba destine si exista oameni a caror trecere pe dinainte-ti nu dureaza mai mult decat ai pune geana peste geana...
Exista sufletele care stiu sa atinga, sa oblojeasca rani si sa faca sa-ti creasca in loc, aripi, oameni care stiu sa te-nvete sa zbori, si trupuri care alearga spre niciunde mai abitir ca orice atlet...
Exista oameni care apar si dispar din vietile noastre, dar care sunt mai vii ca nicicand si glasul lor iti rasuna in minte, in urechi, dar mai ales in suflet innodand cuvinte potrivite, desenand trasee de viata si spulberand harti de suferinti. Cineva i-a invatat cumva sa croiasca drumuri bune acolo unde noaptea deasa se asternuse deja, sa rasara miracole superbe in suflete ravnind a fericire... Au ei un talent special care ii ajuta sa stie cum sa supravietuiasca oricaror tenebre care rod, in mod normal, vieti.

Exista iubiri de-o vreme, iubiri timpurii, iubiri mature, iubiri patimase si ... Iubiri definitive. De-o viata. Iubiri ce ti se-arata total, cu toata forta si splendoarea lor, fara nevoia brutala de a scotoci dupa ele, de a le pune garduri la intrare...ca sa nu fuga.
Marile iubiri vin ca primavara dupa iarni gheboase de asteptare si stiu sa fie « indelung rabdatoare », sa transforme imposibilul in creatii desavarsite, stiu sa nasca inimi doldora de fericire.
Cu ani in urma mi se explica teoria potrivit careia, Iubirea nu cere, ci da, nu pretinde, ci ofera, tace, spera, cucereste si are prin forta, nu a vorbelor inselator-devastatoare, ci prin acceptare si tacere. Am zapacit atunci buclele in zguduieli neinduplecate ale capului si-am batut din picior a dezacord. Nu intelegeam. Nu acceptam. Poate nici nu iubeam.
Orbita de inocenta varstelor fragede, acuzam invinsii in iubire de neparticipare, de blazare. Iar in mine sfasiam sufletul care se incapatana sa verse lacrimi amare. Cu buzunarele pline de increderea si siguranta pe care ti le dau stocurile de speranta stivuite atent in ani de lupte aprige, ma incapatanam sa cred ca alte curcubee se vor ivi peste viitorul meu.
Azi nu ma mai revolt de-atata deznadejde. Azi am inteles ca Iubirea aceea sperata in vise de fecioara, razbate prin timp si stie sa treaca granite si frontiere si se intoarce candva, cumva la tine. Azi stiu ca iubirea aceea curata si vie, are radacini suficient de puternice, incat sa nu fie smulsa nici de deznadejdi, nici de rataciri.
Luminata de revelatii salvatoare, azi stiu sa astept, sa rabd, sa cern inchipuirile de realitate. Poate ca abia acum inteleg, de fapt, ce e iubirea cu adevarat...multumita unor oameni care stiu sa schimbe destine !...